Sf. Sfinţiţi Mucenici: Achepsima, Episcopul; Iosif preotul și Aitala, diaconul; Așezarea moaștelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida

1. Sfinții Mucenici Achepsima Episcopul, Iosif Preotul și Aitala Diaconul – Au fost slujitori ai Bisericii Ortodoxe din Persia și au pătimit pentru Domnul nostru Iisus Hristos în anul 380, al 70-lea an al domniei regelui Sapor al II-lea (310-381).

Prigoana începută cu 40 de ani mai înainte continua cu aceeași înverșunare. În anul 347, regele Sapor al II-lea a dat un nou decret prin care înăsprea și mai tare persecuția împotriva creștinilor. Achepsima, Episcopul Honitei (Asiria), cu toate că avea peste 80 de ani, a fost legat în lanțuri și trimis guvernatorului din Arbeles.

Odată cu el au fost prinși preotul Iosif din Bet-Catuba și diaconul Aitala din Bet-Nuhadra. Îndemnați să jertfească soarelui, aceștia au refuzat, fiind supuși timp de trei ani supliciilor. În cele din urmă au suferit moarte martirică, mărturisind până în ultima clipă credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

2. Slăvitul Gheorghe, marele mărturisitor al lui Hristos, s-a născut pe vremea lui Diocleţian, din tată capadocian şi maică palestiniancă. Şi dobândind creştere minunată, având fire bună şi rădăcină cinstită şi sfânta – căci părinţii lui din vechi strămoşi erau cu ales neam şi cu bună credinţă -, s-a făcut prea viteaz şi strălucit în războaie. Pentru acest lucru a fost cinstit de Diocleţian ca tribun vestit, cu rangul de numerie, încă pe când era tânăr; după aceea, pentru bărbăţia lui cea covârşitoare, a fost înaintat comit, tăinuindu-se până atunci şi necunoscând nimeni că era creştin.

Împlinind douăzeci de ani, a rămas orfan de tată, care şi-a pierdut viaţa în luptele dreptei credinţe. Iar Sfântul, plecând cu maicasadin Capadocia, a trecut în Palestina, de unde era ea, şi unde avea multe lucruri de moştenit.

Şi fiindcă s-a întâmplat a muri şi maicasaîn acea vreme, i-a rămas multă avuţie, din care, luând avere cu sine destulă, s-a dus la Diocleţian, poftind să ia mai mare stăpânire decât cea dintâi. Dar, văzându-i pe păgâni că au atâta ură asupra creştinilor, a hotărât mai întâi să-şi împartă averile sale pe care le avea cu sine la săraci, apoi să declare înaintea lui Diocleţian şi la tot sfatul şi divanul că este creştin, care lucru l-a şi făcut degrabă.

Deci, împărţind la săraci averile ce avea şi dând libertate robilor săi şi făcând aşezământ şi rânduiala pentru averile rămase în Palestina, în ziua a treia – când se ţinea sfatul stăpânitorilor de prin toată împărăţia romanilor ca să scoată din mijlocul lor pe creştini -, a venit singur în mijlocul divanului şi al sfatului unde se afla Diocleţian.

Propovăduind pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, şi-a dat la iveală bună credinţă. Pentru aceasta, fiind prins, a fost supus la tot felul de chinuri cumplite, căci a fost împuns cu suliţa în pântece, a fost pus pe o roată, bătut cu vine de bou de multe ori, aruncat într-o groapă plină cu var; dar fiind păzit nevătămat de toate, prin darul lui Dumnezeu, a atras către credinţa cea în Hristos pe împărăteasa Alexandra, femeia lui Diocleţian; şi, afară de dânsa, a creştinat şi pe un oarecare Glicherie şi pe altul, cu numele Atanasie.

Apoi a înviat pe un om din morţi şi nenumărată mulţime de oameni a adus la credinţa lui Hristos, făcând felurite minuni numai cu chemarea Domnului.

Deci, făcând el acestea, a fost închis în temniţă după porunca lui Diocleţian şi legat cu lanţuri de fier. Dar în acea noapte i s-a arătat în vedenie Hristos, binevestindu-i bunătăţile care-l aşteaptă pe dânsul. Şi, deşteptându-se, a mulţumit lui Dumnezeu şi l-a rugat pe păzitorul temniţei să dea voie slujitorului obişnuit să vină la dânsul.

Făcând păzitorul temniţei după voia lui, a intrat robul său care stătea afară de temniţă, şi Sfântul i-a arătat scrisorile cele aducătoare aminte ale sale, adică diata (testamentul) pe care o scrisese mai înainte. Robul, văzând pe stăpânul său în legături, închinându-se lui, zăcea jos la pământ plângând.

Dar Sfântul, ridicându-l, îl îndemna să fie cu inimă bună. După aceea, i-a spus lui vedenia şi i-a poruncit cu tot dinadinsul ca, după moartea sa, să-i ia trupul şi diata pe care o făcuse mai înainte de a fi prins şi să le ducă în casa patriei sale, care era în Palestina, şi să se aibă frică de Dumnezeu. Apoi să nu îndrăznească să nu facă vreuna din câte sunt scrise în diată. Deci, fiindcă el a făgăduit şi s-a învoit a face toate câte i-a poruncit, a luat binecuvântare şi iertare şi s-a dus de la Sfântul.

A doua zi, Sfântul Gheorghe, fiind adus iarăşi la cercetare şi neplecându-se lui Apolon, ci mai vârtos zdrobind cu rugăciunea şi sfărâmând pe idolii care erau în capişte, i s-a tăiat capul. Dar robul său, luând prea cinstit trupul sfântului împreună cu diata lui, s-a dus în Palestina, unde, împreună cu alţi creştini, cu multă cinste şi evlavie au îngropat sfântul şi mucenicescul trup. Apoi a săvârşit, ca un rob recunoscător şi mulţumitor, toate câte îi poruncise Sfântul.

După aceasta, n-a trecut multă vreme şi a strălucit dreapta credinţă. Căci, luând domnia împăratul Constantin, de-a pururea pomenitul şi marele împărat întocmai cu apostolii, aceia care iubeau dreapta credinţă au dobândit libertate. Iar cei ce iubeau pe mucenicul, i-au zidit Sfântului o biserică mare şi prea frumoasă în Lida.

Apoi, ridicând mult pătimitul şi sfântul trup al mucenicului, din locul cel neînsemnat în care zăcea, şi aducându-l în acea cetate, au pus la iveală pe cel vrednic de multă lumină şi de mai multă arătare; şi, printr-însul a făcut înnoire bisericii aceleia, care era din nou zidită de dânşii, fiind atunci ziua a treia a lunii noiembrie; iar moaştele lui erau ca nişte izvoare de-a pururea curgătoare, cu daruri de minuni celor care se închină lui cu credinţă.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente