Sf. Sfințit Mc. Patrichie, episcopul Prusei, și cei împreună cu el (Dezlegare la pește)

Scaunul Sfântului Episcop Patrichie a fost cetatea Prusei din Țara Bitiniei. Acolo a propovăduit credința în Hristos, certând rătăcirea elinească și întorcând pe mulți de la închinarea idolilor la Hristos Dumnezeu. De aceea a fost prins de păgâni împreună cu trei preoți – Acachie, Menandru și Polien – și au fost aduși spre cercetare la Iulie, ighemonul Bitiniei

Patrichie episcopul a stat de față înaintea eparhului Iulie care, căutând să-l facă să se închine la idoli, îi spunea că izvorârea apelor celor calde se face prin purtarea de grijă a zeilor și sunt vărsate pentru binele oamenilor.

Sfântul mucenic i-a răspuns că într-adevăr pentru binele oamenilor izvorăsc apele termale, însă prin puterea Domnului nostru Iisus, Care a rânduit două locuri: unul plin de bunătăți, în care se odihnesc drepții, iar celălalt plin de întuneric și de foc, unde vor fi osândiți păcătoșii după învierea cea din morți.Și căuta sfântul să explice eparhului felul și rostul acestei rânduieli dumnezeiești, însă acetsa a poruncit să fie aruncat în mijlocul apelor fierbinți, dar sfântul nici un rău nu a pățit.

Atunci i-a fost tăiat capul cu sabia. Împreună cu el au fost decapitați și cei trei preoți ai lui: Acachie, Menandru și Polien.

Troparul, glas 4:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Comentarii Facebook


Știri recente