Sf. Sfinţit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai lui; Sf. Mc. Iulia; Duminica a 6-a după Rusalii (a Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic)

Sfântul Sfinţit Mucenic Atinoghen, originar din Sevastia Capadociei, a fost episcop al oraşului Pidahtoea.

În timpul persecuţiei împăratului Diocleţian, Sfântul Atinoghen s-a retras într-un schit din apropierea satului Pidaton. Aici trăia împreună cu 10 ucenici în rugăciune. Într-o zi, pe când Sfântul Atinoghen nu se afla în schit, ucenicii săi au fost prinşi din porunca guvernatorului Filomarh şi apoi ucişi. Plecând în căutarea lor, Atinoghen i-a aflat în temniţa dregătorului şi l-a mustrat pe acesta, atrăgând mânia guvernatorului, care a poruncit să fie omorât.

I s-a respectat totuşi ultima dorinţă, aceea de a primi moartea în mănăstirea sa, prin tăierea capului.

Biserica Ortodoxă îi pomenește duminica aceasta pe Sfinții Părinți care au participat la Sinodul al IV-lea Ecumenic, ținut la Calcedon, în anul 451. A fost convocat de Împăratul Marcian și a rămas în istorie drept unul dintre cele mai importante Sinoade.

Decisivă a fost respingerea ereziei monofizite, Părinții stabilind atunci în canoane învățătura Ortodoxă cu privire la Persoana Mântuitorului Iisus Hristos și la cele două naturi sau firi ale Sale.

„Sinodul al IV-lea de la Calcedon a condamnat erezia care a luat ființă în urma controverselor hristologice și trinitare din secolul IV. Iată în secolul V monofizitismul este o consecință a ereziilor ariene și o consecință a ereziilor condamnate deja în primele trei sinoade ecumenice. Formula pe care o cunoaștem de la Sinodul IV ecumenic acceptată de Sfinții Părinți care s-au întrunit la Calcedon este aceea că Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Firile Mântuitorului sunt neîmpărțite și nedespărțite, așa ne învață Sfinții Părinți de la Calcedon. De aceea, noi credem și mărturisim și propovăduim că Mântuitorul Iisus Hristos este și va rămâne Dumnezeu adevărat și Om adevărat”, a declarat PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

La Calcedon nu s-au luat doar hotărâri dogmatice, ci și administrative, cea mai importantă dintre ele fiind stabilirea ordinii canonice a Tronurilor Apostolice, așa numit-a Pentarhie: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente