Sf. Proroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiții Augustin și Ieronim

Sfântul Proroc Amos

Sfântul Proroc Amos este unul din cei 12 profeți „mici” și a trăit în secolul al VIII-lea î.Hr.

S-a născut în satul Tecoa, în pământul lui Zabulon, în apropiere de Betleem, și a proorocit timp de 50 de ani. El a fost păstor de vite în satul său, ducând o existență simplă.

În afara păstoritului, Amos se mai ocupa și de culegerea sicomorelor. Sicomorul este un arbore de dimensiuni mari care produce fructe asemenea smochinelor.

Numele său înseamnă, în limba ebraică, „povară”, „sarcină”.

Și-a început activitatea de prooroc în timpul domniei lui Ieroboam al II-lea (793-753 î.Hr.) și a activat cu precădere în cadrul Regatului de Nord, denumit în Sfânta Scriptură Israel.

În anul 922, evreii se scindaseră în două regate: cel de Nord, denumit Israel, și cel de Sud, denumit Iuda. Acest fapt survenise ca un efect al domniei abuzive instaurate de Roboam, fiul regelui Solomon. Amos era originar din Regatul de Sud, dar a fost trimis să propovăduiască în două centre idolești importante ale Regatului de Nord: Bethel și Samaria.

Profetul a fost nevoit să înfrunte o rezistență aspră atât a ierarhiei politice, cât și a celei religioase din cele două orașe. Astfel, a fost izgonit la un moment dat de Amasia, căpetenia slujitorilor idolilor.

Amos propovăduia credința în Dumnezeul adevărat și critica fățiș închinarea la idoli, însă nu s-a oprit aici. A profețit inclusiv căderea Regatului de Nord sub stăpânire asiriană, lucru care a deranjat enorm.

În cele din urmă, în jurul anului 787 î.Hr., Amos a fost ucis de fiul falsului preot Amasia, care l-a lovit fără milă cu un toiag în cap.

Nu este întâmplătoare această respingere a profeților și chiar martirizarea lor. Știm că majoritatea au murit pentru adevăr.

Fericitul Ieronim specifică acest lucru într-una dintre epistolele sale: „Ce păcat că, iată, medicul care îl tratează pe cel bolnav (…) este privit ca un dușman tocmai de către acesta din urmă! Însă așa este rânduiala lucrurilor. Adevărul are uneori un gust amar și nu este deloc pe placul răufăcătorilor. (…) Amos se vede alungat din Samaria (cf. Amos 7:12-13). De ce oare? De bună seamă, în acest caz, ca și în multe altele, pentru că el este chirurgul duhovnicesc, care taie și dă la o parte părțile afectate de păcat și îi îndeamnă pe oameni la pocăință. Sfântul Apostol Pavel întreabă: Am ajuns deci vrăjmașul vostru spunându-vă adevărul? (Gal. 4, 16)”.

Sfântul Mucenic Isihie

Sfântul Mucenic Isihie a fost ostaș creștin și făcea parte din legiunea armatei romane de la Dunăre, staționată în orașul Durostor din provincia Moesia Inferior, în timpul împăraților Dioclețian (285-305) și Maximian Galeriu.

Acest Sfânt mucenic a pătimit împreună cu alți cinci: Pasicrat, Valentin, Nicandru, Marcian și Iuliu veteranul.

Sfinții Pasicrat și Valentin au primit moarte martirică la 24 aprilie, iar Sfântului Iuliu veteranul la 27 mai. În ziua pătimirii veteranului Iuliu, Sfântul Isihie, care se afla în închisoare cu el, i-a adresat o rugăminte ca să-și aducă aminte de el când va sosi în fața Domnului, căci curând va urma și el aceeași soartă. Sfântul Iuliu l-a îmbărbătat pe acest curajos ostaș al lui Hristos, amintindu-i de făgăduințele făcute de către Domnul către cei ce vor răbda până la sfârșit.

Sfântul Isihie a primit cununa muceniciei în 15 iunie.

Fericitul Augustin

Fericitul Augustin s-a născut în 13 noiembrie 354 în orașul Tagaste din Numidia (Africa de Nord) într-o familie modestă. Tatăl său, Patriciu, a fost păgân. Monica, mama lui, a fost creștină din naștere.

Fericitul Augustin a studiat științele vremii. La 24 aprilie (în Sâmbăta cea Mare), anul 387, a primit sfântul botez. În anul următor a stat la Cartagina la prietenul său, avocatul creștin Inochentie, apoi s-a retras la țară unde a rămas trei ani la ferma unui prieten al său din Cassiciacum.

După ce și-a dăruit toată averea bisericii din Targaste, a înființat la Ipone (Hippo) o mănăstire de călugări și una de călugărițe. Acestea din urmă, pusă sub cârmuirea duhovnicească a sorei sale, cu același fel de viață monahală.

„Regulile” Fericitului Augustin au avut o mare influență asupra monahismului din apus. La cererea credincioșilor, bătrânul episcop Valeriu l-a hirotonit preot în anul 391.

În anul 395, a fost sfințit episcop și rânduit ca ajutor al lui Valeriu. Din anul 396, a rămas singur episcop al Iponiei, până la 28 august, când a trecut la cele veșnice. În anul 410, Alaric, regele vizigoților a jefuit Roma. Păgânii au pus această nefericită întâmplare pe seama creștinilor. Atunci Augustin a scris însemnata lucrare „De civitate Dei” (Despre cetatea lui Dumnezeu).

Fericitul Augustin s-a mutat la Domnul la 28 august 430. În anul 486, Papa Fulgentiu i-a adus moaștele în Sardinia; în secolul al VII-lea, Liuprand, regele longobarzilor le-a mutat în Biserica Sfântul Petru din Pavia (Italia). La 25 octombrie 1842, Papa Grigore al XVI-lea a dăruit o parte din ele episcopiei catolice din Alger.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte şi pe Fericitul Ieronim.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente