Sf. Paramon şi Filumen; Sf. Cuv. Pitirun

1. Sfântul Mucenic Paramon († 250) – A pătimit în timpul împăratului Deciu (249-251), din porunca lui Aquilin, conducătorul Nicomidiei. Aquilin întemnițase 370 de creștini. Aceștia au fost duși la templul zeului Poseidon și obligați să jertfească acestei zeități greco-romane.

Paramon văzând cum atâți creștini își așteptau sfârșitul mărturisind pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, s-a oprit în fața templului și a zis: „O, cât de mulți drepți și nevinovați înjunghie necuratul Aquilin, că nu vor să se închine idolilor lui”, după care și-a continuat drumul liniștit. Oamenii lui Aquilin l-au ajuns din urmă și prinzându-l l-au supus chinurilor, în cele din urmă Sfântul Mucenic Paramon dându-și sufletul în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos. În același timp au fost martirizați și cei 370 de creștini care au refuzat să jertfească lui Poseidon.

2. Sfântul Mucenic Filumen († 274) – Era originar din Licaonia (din provincia Capadocia, Asia Mică) și se ocupa cu negustoria. A pătimit pentru Mântuitorul Hristos în timpul împăratului Aurelian (270-275), din porunca lui Felix, conducătorul orașului Ancira (Galatia). Fiind supus supliciilor a primit cununa muceniciei, mărturisind că este creștin.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente