Sf. Ioan Casian – ocrotitorul Seminarului Teologic din Tulcea

Seminarul Teologic Ortodox din Tulcea și-a sărbătorit în 26 februarie 2017 ocrotitorul spiritual: Sfântul Ioan Casian.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Visarion în capela liceului, cu participarea cadrelor didactice și a elevilor. În timpul slujbei au fost pomeniți și ctitorii liceului, profesorii și elevii trecuți la Domnul, după cum ne-a transmis Pr. Felix Neculai, consilier cultural.

Un elev a rostit un cuvânt privitor la viața Sf. Ioan Casian. De asemenea, PS Visarion a îndemnat elevii, în omilia sa, la curăția minții și a inimii, precum și la o mai mare apropiere de slujbele bisericești din Postul Mare.

Un moment deosebit l-a constituit acordarea distincției eparhiale Crucea Sf. Iachint – pentru mireni domnului Mihai Marinache, prof. de limba și literatura română, pentru întreaga activitate didactică de 47 de ani depusă în slujba Școlii românești, dintre care aproape jumătate la Seminarul Teologic tulcean.

Tot atunci au fost premiați cu bursa Mitropolitul Antonie, constând în bani și cărți, 4 elevi ai școlii care au obținut cele mai bune rezultate la învățătură în primul semestru al anului școlar 2016-2017.

Nu în ultimul rând consemnăm și inaugurarea și binecuvântarea bibliotecii liceului care de acum înainte va purta numele poetului național Mihai Eminescu. Anul 2017 este un an aniversar pentru Seminarul Teologic Ortodox Sf. Ioan Casian, deoarece instituția de învățământ teologic împlinește 25 ani de existență și slujire a Bisericii.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente