Sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoțească la Timișoara

Arhiepiscopia Timișoarei a organizat luni, 9 octombrie 2017, sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoţească. Evenimentul a avut loc la sediul Centrului eparhial, informează Răzvan Fibișan de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Comisia de examinare a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. Din aceasta au făcut parte profesori de la departamentul de Teologie din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie, Universitatea de Vest din Timișoara.

La examen s-au înscris opt candidaţi, licenţiaţi în Teologie Pastorală, care doresc să ocupe una din parohiile vacante existente în cadrul eparhiei. Ei au susținut o probă scrisă și una orală.

La proba scrisă, candidaţii au avut de tratat subiecte de istorie bisericească și dogmatică. În cadrul probei orale au fost verificate cunoştinţele, competenţele şi deprinderile candidaţilor legate de omiletică şi catehetică, drept canonic şi administraţie bisericească, liturgică, muzică bisericească şi ritual. Totodată, candidaţii au răspuns şi la întrebări practice ce au avut în vedere diverse aspecte ce au legătură cu viața parohiei.

Cele două probe au fost precedate de o altă probă eliminatorie, ce a constat în testarea psihologică, desfășurată în timpul perioadei de pregătire a candidaților.

Arhiepiscopia Timișoarei organizează anual două sesiuni ale examenului de capacitate preoțească: sesiunea de primăvară și sesiunea de toamnă. Licențiații în Teologie sau absolvenții de studii teologice postuniversitare care doresc să ocupe un post vacant de preot trebuie să susțină acest examen. Media generală de promovare este de minim 7 (șapte).

Pentru cei care îl vor promova cu cel puțin media 9,00, examenul de capacitate preoțească are valabilitate de 2 ani. Pentru cei care îl vor promova cu media sub 9,00, valabilitatea este de 1 an.

Foto credit: Mitropolia Banatului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Pastorale Crăciun 2017 | PS Ignatie către părinţi: De modul cum le transmiteţi credinţa Bisericii noastre copiilor, depinde frumuseţea şi curăţia neamului nostru românesc

Episcopul Huşilor atrage atenţia în scrisoarea pastorală transmisă cu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului asupra provocărilor cu care se confruntă tinerii în ziua de astăzi. Părinţii au o mare responsabilitate, întrucât de modul cum le este…