Sesiunea de toamnă a Adunării Episcopilor Ortodocși din Austria

Episcopii Ortodocși Canonici din Austria s-au întrunit recent în ședință de lucru, sub președinția Mitropolitului Arsenie Kardamakis din partea Patriarhiei Ecumenice.

Conform site-ului oficial al Adunării Episcopilor Ortodocși din Austria, în cadrul întrunirii din 6 noiembrie 2017 au fost discutate mai multe aspecte pastorale și misionare, după cum urmează:

Intensificarea misiunii preoților ortodocși militari

Pr. Alexander Lapin, coordonatorul preoților militari din Austria, a transmis faptul că activitatea pastorală în domeniul militar a cunoscut o intensificare semnificativă în anul 2017.

În cei șapte ani de existență, preoții militari din Austria au intensificat activitățile catehetice și le-au dezvoltat pe cele legate de protocol, precum și asistarea liturgică a membrilor armatei federale.

Potrivit sfinției sale, în viitor vor fi incluse rugăciuni de dimineață în mod regulat în fiecare a doua zi de luni din lună.

Conturarea asistenței religioase la spitale

La sesiunea de primăvară a Adunării Episcopale, ierarhii ortodocși din Austria i-au încredințat grija pastorală din spitale Pr. Nikolaus Rappert.

Astfel, din mai 2017, parohiile ortodoxe greacă și rusă din Viena au organizat în fiecare zi de miercuri o rugăciune pentru cei bolnavi la capela catolică din cadrul Spitalului general din Viena (AKH). Pentru îmbunătățirea coordonării vizitelor la spital, asistenții voluntari vor putea fi înregistrați la AKH prin intermediul scrisorilor de recomandare din partea Bisericilor Ortodoxe locale.

A fost apreciată cooperarea cu Consiliul Mondial al Bisericilor din Austria în domeniul asistenței religioase la spitale. În acest context, a fost considerată utilă introducerea unor standarde minime pentru voluntari, pentru care fiecare Biserica Ortodoxă va elabora indicații corespunzătoare în funcție de cerințele de înțelegere și pastorație proprii.

Educația religioasă în creștere

Cei doi specialiști în educație religioasă ortodoxă, Branislav Djukaric și Pashalis Arhimandritis, au subliniat tendința pozitivă din anul școlar curent. Numărul de elevi ortodocși, numărul orelor pe săptămână și numărul profesorilor au crescut cu peste 5%.

Un lucru important și îmbucurător ar putea fi reprezentat de participarea elevilor și elevelor la liturghii ortodoxe comune în unele landuri. S-a propus intensificarea acestui demers în următorii ani și extinderea lui la toate landurile.

Întâlnirea tinerilor devine o instituție

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de anul acesta, coordonată de Pr. Emanuel Nuțu, a demonstrat că evenimentul în sine devine din ce în ce mai popular. Numeroși tineri întruniți sub tema Libertate și Responsabilitate au putut participa la seminariile de anul acesta și s-au bucurat de diferitele oferte culturale și culinare.

Pentru a sprijini pe mai departe acest eveniment, membrii Adunării Episcopilor Ortodocși au decis concelebrarea Sfintei Liturghii la următoarea Întâlnire a Tinerilor din 2018. Viitoarea Întâlnire a Tinerilor Ortodocși va avea loc în data de 6 octombrie 2018 sub motto-ul „Unitate și Diversitate în Ortodoxie”.

Îmbunătățirea comunicării despre ecumenism

Membrii Adunării Episcopale Ortodoxe au declarat unanimitate în favoarea ecumenismului. În pofida unei rezistențe în unele parohii, ei au fost convinși de faptul că dialogul cu alte biserici și comunități creștine trebuie să continue. În acest context, a fost adoptată propunerea președintelui, care prevede o întâlnire comună a Adunării Episcopilor Ortodocși cu membrii Conferinței Episcopilor Romano-Catolici, fără însă a se stabili data acestei întâlniri.

În viitor, se dorește ca episcopii ortodocși să-i învețe pe credincioși despre ecumenism mai detaliat și mai intens, pentru a clarifica neînțelegerile.

Următoarea ședință ordinară a Adunării Episcopilor Ortodocși din Austria se va ține în data de 5 Octombrie 2018.

Foto: arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente