Sesiune de comunicări științifice la Liceul Ortodox din Oradea

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, a avut loc în perioada 25-26 ianuarie 2016 o sesiune de comunicări ştiinţifice, prilejuită de proclamarea anului 2016, ca Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericești, în Patriarhia Română.

Evenimentul s-a bucurat de o participare și de o asistență numeroasă din partea elevilor și a profesorilor de la clasele cu profil teologic, cu atât mai mult cu cât în această perioadă a anului școlar, în săptămâna dinaintea sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan, patronii învățământului teologic ortodox, în cadrul Liceului Ortodox orădean se organizează mai multe evenimente culturale și artistice, sub genericul „Zilele Școlii”.

Sesiunea a încercat să surprindă aspecte variate, legate de educația religioasă în societatea contemporană, precum și diferite probleme care se interpun în educația tinerilor, pentru ca în final să prezinte viața și operele marilor tipografi bisericești din istoria Bisericii Ortodoxe Române, dintre care s-a evidenția în mod deosebit Sfântul Ierarh Antim Ivireanul.

Lucrările sesiunii s-au desfășurat pe două secțiuni. La secțiunea dedicată profesorilor, Pr. Prof. Alin Sonea a prezentat lucrarea cu tema Principiile folosite de Fecioara Maria în educația Copilului Iisus – o abordare biblico-pedagogică, iar Pr. Prof. Alexandru Dulca a prezentat Limbajul și abordarea pozitivă în predarea Religiei. Pr. Prof. Dorel Leucea a vorbit despre Sfântul Ierarh Martir Antim, ivireanul cu suflet de român, în timp ceProf. Ramona Urdea a prezentat Literatura de amvon.

La secțiunea dedicată elevilor, au fost prezentate mai multe teme precum: George Șandro (XII A)- Tiparul în Țara Românească și Moldova în prima jumătate a secolului al XVI-lea, Ionuț Covaci (XII A)- Diaconul Coresi și activitatea sa tipografică, Andrei Balint (XII A)- Activitatea tipografică în Țara Românească și Moldova în timpul domnitorilor Matei Basarab și Vasile Lupu, Mădălin Magui (XI A)- Aspecte literare în Noul Testament de la Bălgrad (1648) și Biblia de la București (1688), George Sabău (XI A)- Mitropolitul Dosoftei, întâiul nostru poet, Mirel Fanya (X A)- Repere moral-duhovnicești în Didahiile Sfântului Antim Ivireanul, Nicolae Văscan (XII A)- Sfântul Antim Ivireanul – Cuvântări la moartea omului, Valentin Corb (XI A)- Sfântul Antim Ivireanul – ctitor al predicii originale în limba română și Andi Bacter (XII A)- Mănăstirea cu hramul „Toți Sfinții”, ctitoria Sfântului Mitropolit Antim.

Toate lucrările elevilor și ale profesorilor participanți vor fi publicate, pe parcursul anului, în revista școlii – „Spes Orthodoxiae”, precum și în revista „Legea Românească”, a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, fiind astfel accesibile tuturor celor care doresc să cunoască cât mai multe informații legate de implicațiile educației religioase, precum și despre activitatea marilor tipografi din istoria Bisericii Ortodoxe Române.

În încheierea evenimentului, Pr. Prof. Dorel Leucea, Directorul Adjunct al Liceului, i-a felicitat pe părinții profesori și pe elevii participanți, subliniind faptul că fiecare educator creștin este responsabil de modelul de educație pe care îl promovează, model care trebuie să fie în primul rând Mântuitorul Iisus Hristos, iar apoi sfinții și marii păstori de suflete ai Bisericii.

Vineri, 29 ianuarie, va avea loc lansarea proiectului cultural-educaţional intitulat „Din dragoste pentru neamul meu”, proiect care se va desfășura pe tot parcursul anului, având menirea de a prezenta obiceiuri, tradiții, costume populare și obiecte meșteșugărești, tradiționale românești din zona Bihorului și a Crișanei.

Zilele Școlii vor continua apoi sâmbătă, 30 ianuarie, cu Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită de Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, împreună cu Părinții Profesori de la cele două școli teologice orădene, în Paraclisul „Sfântul Cuvios Teodor Studitul” din cadrul campusului universitar din Oradea.

Comentarii Facebook


Știri recente