Serile Catehetice „Părintele Ilie Cleopa” la Sediul Protopopiatului Botoşani

Credincioşii din Botoşani au participat în număr mare la întâlnirea catehetică care a avut loc în urmă cu două zile la sediul protopopiatului din oraşul ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Tema întâlnirii a fost dedicată Revelaţiei dumnezeieşti, potrivit mmb.ro.

Serile Catehetice „Părintele Ilie Cleopa” de la Sediul Protopopiatului Botoşani au continuat marţi, 26 mai 2015, prin conferinţa „Revelația Dumnezeiască – Sfânta Tradiție”. Aceasta a fost pregătită şi susţinută de pr. Eugen Vornicu de la Parohia ,,Nașterea Maicii Domnului” din Botoșani și de pr. Alexandru Baciu de la Parohia Mășcăteni. În deschiderea întâlnirii, s-a amintit că Revelația dumnezeiască este cuprinsă în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție. „Sfânta Tradiție sau Sfânta Predanie este învățătura dată de Dumnezeu prin viu grai Bisericii, din care o parte s-a fixat în scris mai târziu. Ea este viața Bisericii în Duhul Sfânt. Sfânta Tradiție a luat naștere înainte de Sfânta Scriptură. Dacă învățătura dumnezeiască s-ar fi dat de la început în scris, credința nu s-ar fi răspândit cu aceeași ușurință și putere ca prin viu grai, cu care e înzestrat omul. Domnul nostru Iisus Hristos descoperă învățătura lui Dumnezeu prin viu grai și după trei ani și jumătate de propovăduire va trimite pe Sfinții Apostoli să vestească lumii frumusețea învățăturii mântuitoare: «Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacului. Amin» (Matei 28, 19-20). Mântuitorul nostru Iisus Hristos n-a scris nimic și nici Apostolilor nu le-a poruncit să scrie, ci îi trimite să vestească Evanghelia prin viu grai. De la Adam și până la Avraam trecuseră mii de ani și în toată această perioadă lumea s-a călăuzit prin Sfânta Tradiție. Abia după întoarcerea evreilor din robia egipteană Moise va primi Legea și va începe să scrie Sfânta Scriptură. S-a spus atât de frumos că Sfânta Scriptură e rodul lucrării Duhului Sfânt, crescut în pomul Tradiției. Sfântul Apostol Pavel mărturisește: «Așadar, fraților, stați neclintiți și țineți predaniile pe care le-ați învățat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră» (II Tes. 2, 15). S-a menţionat că Biserica păstrează Tradiția, iar Tradiția unește și întărește Biserica. Prin Tradiția Apostolică înțelegem învățătura încredințată de Hristos, prin viu grai, iar prin Tradiția bisericească înțelegem Tradiția ce s-a dezvoltat și a urmat Tradiției Apostolice. Sfinții Apostoli au primit învățătura dumnezeiască de la Mântuitorul, iar Biserica a primit-o de la Sfinții Apostoli, care au dat-o primilor episcopi, iar aceștia, celor de după ei, până astăzi. Biserica e păzitoarea, tâlcuitoarea și propovăduitoarea fără greș a Descoperirii dumnezeiești și, prin aceasta, și a Tradiției”, a rezumat părintele misionar protopopesc Petru Fercal.

În continuare, s-a prezentat un material video referitor la tema întâlnirii, iar apoi Corul ,,Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, dirijat de studentul teolog Gabriel Corolea, a prezentat un buchet de cântări duhovnicești și patriotice.

Comentarii Facebook


Știri recente