Serbare de sfârşit de an şcolar la Seminarul Teologic din Galaţi

În seara zilei de 15 iunie 2017 la Teatrul Muzical Nae Leonard din Galaţi a avut loc serbarea de sfârşit de an şcolar şi festivitatea de premiere a elevilor Seminarului Teologic Sfântul Apostol Andrei, a transmis Pr. Rareş Bucur.

Cu binecuvântarea IPS Casian, serbarea a fost organizată şi coordonată de domnul prof. Adrian Silvestru, directorul Seminarului Teologic Sf. Ap. Andrei, de arhid. Adrian Marian, profesor în cadrul seminarului şi de către doamnele învăţătoare de la clasele primare ale acestei şcoli.

Prezent la eveniment, ierarhul Dunării de Jos a binecuvântat elevii seminarişti şi profesorii acestora pentru frumoasele roade ale activităţii din anul şcolar 2016-2017.

În cuvântul său, Părintele Arhiepiscop a subliniat importanţa pregătirii atât intelectuale, cât şi duhovniceşte a tinerilor, care după finalizarea studiilor trebuie să devină exemple demne de urmat în societate, precizând în continuare că pe lângă şcoală şi biserică, familia este cea care trebuie să îi ajute permanent pe tineri în demersul firesc al devenirii lor, ca oameni de nădejde şi foarte buni creştini. Familia este stabilitatea și normalitatea unei educații echilibrate.

Ierarhul a mai subliniat că biserica este cea care a ținut școala sub aripa ei, în momente grele de ocupație, mai ales în Transilvania și în Banat, iar acum în timpurile noastre, biserica se preocupă permanet de educația bună a vlăstarelor acestei țări, iar ceea ce s-a petrecut în această seară, certifică acest lucru. 

Programul artistic oferit de copiii din clasele primare ale Seminarului gălăţean, dar şi de tinerii elevi din clasele de liceu s-a intitulat sugestiv Copiii – icoanele familiei și ale școlii.

Spectacolul a cuprins piese de teatru, momente poetice, cântece şi jocuri populare românești, dar şi un miniconcert în care corul seminarului gălățean condus de arhid. prof. Adrian Marin a intonat tropare și a interpretat piese din repertoriul clasic de muzică bisericească psaltică şi corală.

La final a avut loc festivitatea de premiere în cadrul căreia Chiriarhul Dunării de Jos a oferit diplome şi premii, dar şi iconiţe şi dulciuri, ca răsplată pentru efortul depus în cursul anului şcolar 2016-2017.

Întrucât la data de 15 iunie s-au împlinit 128 de ani de la trecerea la cele veşnice a poetului naţional Mihai Eminescu, la Capela Seminarului Teologic Sf. Ap. Andrei, în dimineaţa zilei de 15 iunie a.c., a fost săvârşită slujba Sfintei Liturghii de un sobor format din părinți profesori, la care au participat elevii seminariști, iar la finalul acesteia a fost oficiată o slujba de pomenire pentru marele poet.

În acest context, în momentele poetice din cadrul programului artistic al serbării au fost recitate versuri din excepţionala creaţie eminesciană.

Comentarii Facebook


Știri recente