Serbare de rămas bun la Grădinița din Micherechi – Ungaria

La Grădinița de Naționalitate Română din Micherechi (Méhkerék) – Ungaria, a avut loc vineri, 27 mai 2016, serbarea de rămas bun pentru copiii de grupa mare care de la toamnă vor deveni școlari, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Răspunzând invitației adresate de conducerea instituției, la eveniment au participat mai mulți conducători de instituții românești din Ungaria: de la Micherechi, Giula și Budapesta, între care s-au numărat Preasfințitul Părinte Siluan.

La serbarea, care s-a desfășurat într-un cadru foarte frumos amenajat în curtea Grădiniței au participat, de asemenea, mulți micherecheni, părinți și bunici ai copiilor care învață la această instituție.

Doamna Director Maria Gurzău Gomboș a rostit un cuvânt de mulțumire și bun venit, adresat tuturor participanților, după care a subliniat semnificațiile acestui eveniment deosebit de important pentru micuții copii absolvenți și rudeniile lor, pentru educatoare și pentru toți cei care au onorat manifestarea cu prezența lor.

Cuvinte de apreciere pentru programul oferit și munca cadrelor didactice, dar și de încurajare pentru menținerea limbii, a identității, culturii și tradițiilor românești, au fost adresate de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și Domnul Consul General Florin Trandafir Vasiloni.

A urmat apoi programul pregătit de cei 10 copii absolvenți, sub îndrumarea Doamnelor Educatoare Maria Perdi Netea și Simina Gherțan, care a cuprins versuri, cântece și jocuri, în limbile română, maghiară și engleză. Copiii au bucurat, emoționat și impresionat întreaga asistență, fiind răsplătiți cu aplauze și reușind să creeze o atmosferă de neuitat.

La final, toți acești copii absolvenți au primit daruri, din partea Doamnei Primar Margareta Tat, dar și a Domnului Teodor Lészeg, Vicepreședintele Autoguvernării Rome din localitate.

La Grădinița din Micherechi învață în prezent un număr de 55 de copii, sub îndrumarea a 7 educatoare și 3 îngrijitoare. Prin sprijinul Statului Român și a instituțiilor diplomatice românești acreditate în Ungaria, de acum 3 ani, la Grădinița și Școala Generală Românească din Micherechi au fost aduse două cadre didactice din Români: Doamnele Simina Gherțan și Mihaela Baicu, care își aduc o contribuție importantă la îmbogățirea cunoștințelor de limba română pentru acești copii.

Grădinița din Micherechi a luat ființă în anul 1950, iar din 1994 ea beneficiază de o incintă nouă și modernă care a fost construită în acest an.

Comentarii Facebook


Știri recente