Serbare de Crăciun la Liceul Ortodox din Oradea

La inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, de la toate ciclurile de învățământ, coordonați de cadrele didactice, au pus în scenă joi, 19 decembrie 2013, în sala festivă a Liceului de pe strada Republicii, nr. 48, un program festiv, dedicat sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Serbarea s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Sofronie al Oradiei și a unui mare număr de invitați, după cum ne-a transmis Pr. Prof. Alin Sonea.

Într-un ambient cu adevărat sărbătoresc, sala festivă a liceului fiind împodobită cu lucrări ale elevilor realizate în această perioada – icoane, desene, felicitări, colaje – și în prezența unui mare număr de invitați, programul serii a fost deschis printr-un moment pregătit de cei mai mici, copilașii de la Grădinița nr. 23 din Oradea, care din acest an școlar face parte din structura Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”. Grupul de colidători de la grădiniță, pregătiți de către doamnele educatoare Aurelia Laza și Nicoleta Torj au prezentat câteva colinde și poezii religioase, un foarte mic fragment din serbarea pe care au pregătit-o și au prezentat-o cu câteva zile în urmă la grădiniță.

Elevii de la ciclul primar al liceului, au fost reprezentați de un grup de colindători din clasele a II-a A, a II-a B, II -a C, a III-a A, a III-a B, a IV-a A și a IV-a B. Coordonați de către inimoasele doamne învățătoare Viorica Brege, Maria Tirpe, Alina Fiț, Adriana Pintea, Florica Hera, Veronica Isdrăilă, Laura Baidoc, Ana Muscaș, Ileana Balotă și Angelica Suciu, elevii au pregătit și ei un moment emoționant, cuprinzând mai multe colinde și poezii cu tematică specifică sărbătorii Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.

Programul a continuat cu un moment pregătit de către elevii din clasa a VI-a A, îndrumați de către doamnele profesoare Carmen Lazăr și Florica Popovici, care, cu mult talent și costumații de mare frumusete, au prezentat o scenetă care a ilustrat momentul Nașterii Domnului, în contextul istoric al vremii.

Elevii mai mari, din ciclul liceal, au fost reprezentați de membrii Corului „Diacon Nicolae Firu” care, sub îndrumarea Părintelui Arhid. Prof. Ștefan Lakatos, au încântat pe cei prezenți cu o parte din frumoasele colinde pe care le au în repertoriu, după ce în aceste zile, și-au asumat misiunea de a colinda în foarte multe locuri, la foarte multe instituții, peste tot în oraș, picurând bucurie și lumină în multe suflete.

Deoarece din familia școlii fac parte și absolvenții ei, un reprezentant de frunte al acestora, Alexandru Carțiș, actualmente student la Facultatea de Teologie „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, a ținut să colinde și el în cadrul serbării, în semn de prețuire pentru școala și dascălii care l-au format.

Dacă elevii liceului, de la mic la mare, i-au colindat cu însuflețire și emoție pe profesori și pe cei toți cei invitați la această serbare, la finalul programului, cadrele didactice i-au colindat și ei pe elevi, pe părinții acestora și pe invitați, într-un gest de reciprocitate foarte apreciat și aplaudat de către toți cei prezenți.

În încheierea programului, Preasfințitul Părinte Sofronie a rostit un cuvânt de binecuvântare și de apreciere la adresa tuturor elevilor și a profesorilor implicați în organizarea serbării școlare, amintind că această serbare a coincis cu ajunul prăznuirii Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei „care, potrivit tradiției Bisericii, este copilul ce a fost ținut în brațe de Mântuitorul Hristos atunci când a spus: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor”. După ce a crescut a ajuns Episcop al Bisericii din Antiohia Siriei și a fost martirizat în ziua de 20 decembrie, în anul 107, la Roma, de către împăratul Traian, în cadrul jocurilor organizate pentru a sărbători cucerirea Daciei de către romani”.

Preasfinția Sa și-a exprimat „bucuria de a asculta în seara acesta colinde românești și colinde din spațiul anglo-saxon, aducând bucurie în sufletele noastre, în sensul comuniunii cu întregul neam creștinesc, care acum, la Crăciun, se bucură de Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.”

„Am avut bucuria de a afla zilele acestea că UNESCO a inclus colindul și doina în patrimoniul cultural și spiritual al umanității. Pentru noi românii colindele au un înțeles aparte. Ele sunt aurul, smirna și tămâia pe care poporul nostru le aduce de aproape două mii de ani la ieslea din Betleem a Mântuitorului Iisus Hristos”.

Deosebit de impresionat de colindul cadrelor didactice, Preasfințitul Părinte Sofronie a propus acestora să se constituie într-un cor, așezat sub ocrotirea Sfântului Ignatie Teoforul, așa cum și doamnele din Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (A.F.O.R.E.O.), începând din această zi, 19 decembrie 2013, la inițiativa și cu binecuvântarea Preasfinției Sale, au format un cor numit „Sfintele Mirofore”.

Părintele Profesor Radu Rus, consilier pentru Învățământ și activități cu tineretul al Episcopiei Oradiei și director al Liceului Ortodox, a mulțumit Preasfințitului Părinte Sofronie pentru cuvântul de binecuvântare și de apreciere la adresa școlii, precum și pentru darurile pe care Preasfinția Sa le-a oferit cu multă generozitate elevilor și cadrelor didactice care au colindat. De asemenea, părintele director a mulțumit copiilor, cadrelor didactice și părinților pentru toată dăruirea și atașamentul pe care îl arată față de școală.

Comentarii Facebook


Știri recente