Semne de speranță în vreme de suferință – Lucrarea Bisericii în societate în anul 2012

La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut, într-o formă grafică excepțională, sub semnătura Patriarhului României, volumul Semne de speranță în vreme de suferință – lucrarea Bisericii în societate în anul 2012. Lucrarea cuprinde textele reprezentative ale Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care dau mărturie despre intensa lucrare misionar pastorală a Preafericirii Sale în societatea românească.

În paginile lucrării sunt reunite textele actelor de sfințire, ale pastoralelor patriarhale și scrisorilor irenice transmise de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române cu ocazia Învierii și a Nașterii Domnului, ale mesajelor transmise cu diverse ocazii unor personalități sau instituții, ale cuvântărilor rostite în momente importante prilejuite de sărbători sau întâlniri publice, ale condoleanțelor transmise oficial, ale prefețelor celor mai importante volume apărute la Editurile Patriarhiei Române și un articol care cinstește memoria unuia dintre marii duhovnici români. Acest bogat volum se încheie cu prezentarea cuvintelor rostite la deschiderea ședinței Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, de evaluare a activităților din anul 2012, la deschiderea Ședinței Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei de evaluare a activităților din anul 2012, în calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române și Locțiitor de Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, și la deschiderea ședinței anuale de lucru a Consiliului Național Bisericesc, privind evaluarea activităților Bisericii Ortodoxe Române pe parcursul anului 2012.

Volumul a fost prezentat în Duminica Ortodoxiei, la 24 martie 2013, după Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Mai multe detalii a oferit redactorul-coordonator Părintele Sorin Vasile Tancău: „Conținutul bogat al acestei lucrări suscită din partea cititorului o atenție deosebită pentru profunzimea ideilor sale. Sunt 565 de pagini ilustrate color cu fotografii de la evenimentele majore ale Bisericii Ortodoxe Române. Sunt trei idei care se desprind cu mare ușurință la lectura acestei lucrări. Mai întâi grija pastorală a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel care este oglindită prin actele de sfințire, prin pastorale și scrisori irenice care ne sunt prezentate în această lucrare. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit nenumărate biserici atât în Arhiepiscopia Bucureștilor cât și în țară în cadrul vizitelor canonice și pastorale. Cea de-a doua idee care se desprinde din această lucrare este activitatea misionară și culturală a Întâistătătorului Bisericii noastre. Când spun aceste lucruri mă gândesc la capitolele mesaje din această lucrare, cuvântări sau condoleanțe. Cea de-a treia idee pe care aș dori să o menționez este relația Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici ortodoxe surori, fiind una de prietenie și de dragoste frățească. Totodată, deschiderea pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel o are față de celelalte culte creștine”

Volumul Semne de speranță în vreme de suferință este al V-lea din seria Lucrarea bisericii în societate.

Comentarii Facebook


Știri recente