Seminariștii craioveni și-au sărbătorit ocrotitorul. Ei s-au rugat Sf. Grigorie Teologul în timpul slujbei oficiate de IPS Irineu

Seminarul Teologic Sfântul Grigorie Teologul din Craiova şi-a sărbătorit miercuri, 25 ianuarie, ocrotitorul spiritual. Programul special dedicat evenimentului, a avut în centru Sfânta Liturghie săvârşită de Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu. De asemenea, tinerii seminarişti au putut asista cu acest prilej şi la un moment liturgic special și anume, hirotonia întru preot a diaconului Vasile Popescu, pe seama Parohiei Runcu, Protoieria Târgu Jiu Nord, judeţul Gorj.

În cuvântul rostit, IPS Irineu a creionat personalitatea Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, după cum ne-a precizat Preot Gheorghe Cioiu.

Sfântul a reuşit să întoarcă la Biserica cea adevărată, una, sfântă şi sobornicească, întreaga cetate a Constantinopolului care număra peste 300.000 de suflete, în marea lor majoritate cucerite de erezia ariană. O asemenea performanţă nu putea fi atinsă decât de un om care are în el Duhul Sfânt, de un om precum Sfântul Ierarh Grigorie care a dat har, strălucire şi putere multă cuvântului scris şi rostit. De aceea a primit şi apelativul de «Teologul», deoarece a reuşit să ajungă la înţelegerea deplină a învăţăturii de credinţă creştin ortodoxă, aşa cum ne-a fost ea transmisă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de Sfinţii Apostoli şi urmaşii acestora, a spus ierarhul.

După Sfânta Liturghie, a fost săvârşită slujba Parastasului pentru ctitorii, binefăcătorii, profesorii şi elevii acestui aşezământ de învăţământ teologic trecuți la cele veşnice.

Manifestările dedicate hramului Seminarului Teologic din Craiova  au continuat în sala de festivităţi cu tradiţionala serbare organizată de cadrele didactice şi elevii seminarişti. Momentul a fost deschis printr-o expunere despre viaţa şi opera Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, susţinută de preotul Daniel Micu. Elevii seminarişti au prezentat, în continuare, recitaluri de poezie şi o scenetă religioasă. De asemenea, Corul Seminarului, dirijat de prof. Victor Şapcă, a înfrumuseţat atmosfera de comuniune în bucuria sărbătorii printr-un buchet de cântece religioase, dar şi prin câteva prelucrări folclorice şi cântece patriotice.

La final, Mitropolitul Olteniei i-a felicitat şi binecuvântat pe toţi cei prezenți.

Comentarii Facebook


Știri recente