Seminariştii craioveni, în viaţa pastorală a parohiei

Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ din cartierul Craioviţa Nouă, în colaborare cu Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova, continuă activităţile comune în cadrul unui proiect intitulat „Tinerii elevi seminarişti în viaţa pastorală a parohiei“, informează „Ziarul Lumina”.

Este vorba despre un parteneriat iniţiat de părintele paroh Marius Neacşu şi părintele profesor Cristin Sperlea din cadrul Seminarului Teologic, care presupune participarea elevilor seminarişti la slujbele religioase cu prilejul anumitor sărbători importante, la programele catehetice derulate la nivelul parohiei şi la unele acţiuni caritabile, aşa cum au fost cele din perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, miercuri, 25 martie, de praznicul Bunei Vestiri, un grup de tineri seminarişti a participat la slujba Sfintei Liturghii, la programul catehetic ce a avut loc după slujba religioasă, susţinând un scurt concert de muzică religioasă. „Prin tinereţea, determinarea şi dorinţa de implicare, elevii seminarişti au reuşit să creeze o atmosferă frumoasă, de comuniune frăţească, împreună cu credincioşii prezenţi în biserică. O atmosferă de rugăciune şi de bucurie duhovnicească la care a contribuit şi un grup de elevi din clasa a II-a de la Şcoala Generală «Mihai Viteazul», conduşi de către profesoara lor de religie, doamna Ghindă Mihaela“, a precizat părintele prof. Cristin Sperlea.

Comentarii Facebook


Știri recente