Seminar de formare pentru 19 coordonatori sociali din Protopopiatul Fetești

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Sectorul Social – Misionar al Episcopiei a organizat marți, 22 septembrie 2015, seminarul de formare cu tema Rolul coordonatorului social în iniţierea şi dezvoltarea proiectelor sociale din parohie, după cum informează site-ul oficial al Episcopiei. Evenimentul s-a desfăşurat în sala 15 a Centrului Socio – Cultural Episcopul Damaschin al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.

Seminarul face parte din programul dedicat anului omagial 2015

Întrunirea a fost organizată pentru 19 coordonatori sociali din cadrul comitetelor parohiale din cuprinsul Protopopiatului Feteşti. Această întâlnire de lucru face parte din programul dedicat Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

Coordonatorii sociali au reprezentat următoarele parohii din Protopopiatul Fetești: Fetești Gară, Sfânta Treime – Fetești, Sfântul Ilie – Fetești, Fetești Gară II, Fetești Dudești, Borcea I, Făcăieni, Găița, Jegălia, Luciu, Mihail Kogălniceanu, Perișoru, Săveni, Progresu, Platoneşti, Lăcusteni, Iezeru, Stelnica şi Ștefan cel Mare.

Lucrările seminarului

În cadrul seminarului au fost prezentate reglementările cu privire la responsabilităţile şi atribuţiile coordonatorului social din cadrul comitetului parohial (conform H.G. 53/2008), exemple de activităţi social-filantropice implementate la nivelul parohiei şi au fost identificate acţiuni care stau la baza dinamizării activităţii social-filantropice din parohie.

Întâlnirea a fost apreciată ca fiind necesară, interactivă şi ca un bun prilej în ce priveşte transferul modelelor de bună practică din activitatea social-filantropică.

Comentarii Facebook


Știri recente