Sediul Protoieriei Câmpina a fost binecuvântat

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a binecuvântat ieri, 28 ianuarie 2016, sediul Protoieriei Câmpina din județul Prahova, la care s-au efectuat în ultimul timp lucrări de renovare. În continuare, ierarhul a prezidat o ședință administrativă cu clericii din acest protopopiat, informează Ziarul Lumina.

Sediul Protoieriei Câmpina se află într-o clădire generoasă construită la 1937. Cu trecerea timpului, edificiul a suferit unele stricăciuni și în ultima perioadă au fost efectuate lucrări de renovare și modernizare. După slujba de binecuvântare a sediului, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a spus că Biserica trebuie să aibă grijă de toate clădirile din patrimoniul ei.

„Cei mai mulți dintre părinții de față știu ce înseamnă să ai o activitate îndelungată de renovare a unei biserici. La fel se întâmplă cu fiecare clădire, chiar dacă unele nu au importanța unui monument istoric. Orice clădire, orice zidire, are nevoie din timp în timp de refacere. La fel este și cu clădirea Protopopiatului Câmpina, care a avut nevoie urgentă de restaurare, pentru că atunci când s-au făcut unele intervenții minore s-a văzut necesitatea unor lucrări mai ample și a unor înnoiri și aduceri la zi: o instalație electrică nouă, amenajarea anumitor spații și a birourilor”, a spus Preasfinția Sa.

La finalul slujbei de binecuvântare, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a acordat Ordinul Sfântul Ștefan cel Mare părintelui Grigore Melnic, protoiereu al Protopopiatului Câmpina.

La slujba de binecuvântare au slujit părintele arhimandrit Veniamin Goreanu, Consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod; părintele Dumitru Ștefănescu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor; părintele Florin Busuioc, protoiereu al Protopopiatului Sector 3 Capitală; părintele Costel Burlacu, protoiereu al Protopopiatului Sector 6 Capitală; părintele Adrian-Cosmin Matei, protoiereu al Protopopiatului Ploiești-Nord; părintele Mihăiță Stroe, protoiereu al Protopopiatului Ploiești-Sud; părintele Ionuț Negoiță, protoiereu al Protopopiatului Urlați.

„Suntem la un eveniment deosebit pentru că acest sediu al Protoieriei Câmpina, care este casa preoților din această zonă, a îmbrăcat în această zi haina curățeniei. Este momentul în care trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru ajutorul dat, precum și înaintașilor noștri care au cumpărat acest sediu și l-au întreținut, și preoților care ne-au ajutat la terminarea acestor lucrări”, a spus părintele protoiereu Grigore Melnic.

A urmat o ședință administrativă cu clericii din Protopopiatul Câmpina. În cadrul acestei întâlniri, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a acordat Ordinul Sfântul Ștefan cel Mare părintelui Pavel Andrei de la Parohia Provița de Jos, pentru întreaga activitate depusă ca preot paroh.

Vizită la Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, împreună cu pă­rin­ții protoierei, a vizitat și Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr din orașul Câmpina. Ierarhul a fost primit de chestorul Ion Tomescu, directorul școlii, care i-a făcut o prezentare a instituției speciale, a programului de studiu și de pregătire a cadeților. De asemenea, oaspeții au vizitat muzeul școlii și capela instituției, locul de reculegere și rugăciune pentru cadrele didactice și pentru elevi.

„Vă mulțumesc pentru că ne onorați cu vizita dumneavoastră și vreau să vă asigur de disponibilitatea noastră pentru colaborare cu Biserica. La fiecare activitate care a implicat un ceremonial de absolvire, de depunere a jurământului militar sau de începere a anului școlar, am beneficiat de sprijinul și asistența religioasă a preoților din Protoieria Câmpina”, a spus chestorul Ion Tomescu.

Comentarii Facebook


Știri recente