Ședință de lucru pentru organizarea ITO BM 2017

Sala de ședințe a Protopopiatului Ortodox din Reșița a găzduit în data de 7 iulie 2017 întâlnirea de lucru a preoților implicați în desfășurarea Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte (ITO BM), Caraș-Severin 2017.

Ședința a fost deschisă de părintele inspector Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de Tineret al Eparhiei Caransebeșului, care a expus programul evenimentului care va dura trei zile, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În continuare, au fost discutate detaliile programului ITO BM 2017. Au fost analizate și rezolvate problemelor legate de întâmpinarea tinerilor, asigurarea meselor și a cazării. Tinerii participanți vor fi găzduiți la liceele Traian Vuia și Colegiul Economic din Reșița.

În cadrul întâlnirii au mai fost discutate: calendarul evenimentelor cultural-artistice și organizarea procesiunii tinereții. De asemenea, a fost stabilit că fiecare parohie își va aduce contribuția la desfășurarea optimă a întregului eveniment.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte va avea loc în perioada 18-20 iulie 2017. La aceasta vor participa aproximativ 500 de tineri din toată țara.

Manifestarea este organizată de Episcopia Caransebeșului, în parteneriat cu Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Municipiului Reșița, Primăria Caransebeș și Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.

Comentarii Facebook


Știri recente