Se împlinesc 600 de ani de la trecerea la cele veșnice a Domnitorului Mircea cel Bătrân. Programul comemorativ de la Cozia

Miercuri, 31 ianuarie 2018, se împlinesc șase secole de la trecerea la cele veșnice a Domnitorului valah Mircea cel Bătrân, „principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către istoricul german Johannes Leunclavius.

Pentru comemorarea marelui ctitor de lăcașuri sfinte și apărător al neamului, Arhiepiscopia Râmnicului a inițiat la începutul acestui an o serie de manifestări  cultural-duhovnicești.

Pe site-ul Arhiepiscopiei Râmnicului se anunță că miercuri, 31 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie va săvârși Sfânta Liturghie și slujba de parastas pentru Domnitorul Mircea la Mănăstirea Cozia, începând cu orele 9.30.

Întrucât Domnitorul român a sprijinit organizarea a numeroase localități, printre care și Râmnicu-Vâlcea pe care l-a confirmat drept „orașul Domniei mele”, contribuind totodată la afirmarea ținutului Olteniei de sub munte pe plan spiritual, cultural și economic, momentul comemorativ va fi cinstit și de Prefectura Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea și Primăria Orașului Călimănești.

Sunt așteptați să participe reprezentanții instituțiilor județene și locale, ai instituțiilor de cultură și de învățământ, preoți și credincioși.

Foto: Flickr

Comentarii Facebook


Știri recente