Scriitorul Paul Kingsnorth, botezat la mănăstirea românească din Irlanda, se simte acasă în Ortodoxie

Paul Kingsnorth, unul din cei mai importanți scriitori englezi în viață, s-a botezat ortodox la mănăstirea românească din Shannonbridge, Irlanda. L-a botezat  duhovnicul său, Părintele Tudor Ghiță, parohul comunității românești din Galway. „Mă așteaptă o călătorie de o viață. Dar mă simt de parcă am ajuns deja acasă”, spune scriitorul.

„Prima dată m-am întâlnit cu Ortodoxia cu patru ani în urmă, când am pășit într-o bisericuță bucureșteană. Experiența a fost atât de puternică, încât m-a marcat pentru totdeauna. Desigur, nu-mi puteam da seama că avea să mă conducă într-o călătorie la capătul căreia voi deveni membru al Bisericii Ortodoxe Române”, a declarat Paul Kingsnorth pentru Basilica.ro.

Evenimentul a avut loc chiar de Bobotează.

„Am ieșit din apă foarte înfrigurat, dar plin de bucurie și pace. Și cu sentimentul tot mai puternic că am ajuns acolo unde îmi era locul. Primirea mea în Biserica Ortodoxă Română este un mare privilegiu. Și comunitatea [românească] de aici, din Irlanda, m-a primit ca o familie”, a mărturisit scriitorul.

Foto credit: Părintele Tudor Ghiță

Părintele Tudor Ghiță a povestit că nu a încercat nicio clipă să-l convertească pe Paul Kingsnorth. Dar cei doi s-au întâlnit adesea la mănăstire și au stat mult de vorbă.

„Era hotărât să vină în Ortodoxie, dar eu l-am sfătuit să-și tempereze entuziasmul și să nu se aștepte să vadă îngerii zburând prin biserică”, povestește parohul din Galway. El a vrut să-l facă să înțeleagă că a fi creștin este o muncă permanentă, iar bucuria este una de natură spirituală.

„Este un fiu duhovnicesc foarte ascultător”, a mai spus duhovnicul scriitorului. „Ține post, citește rugăciunile pe care i le recomand, face mătănii.”

Deși a avut multe căutări spirituale, Paul Kingsnorth nu a fost niciodată botezat în altă denominație creștină. Căutările sale spirituale anterioare l-au dus mai degrabă către religiile orientale și neopăgânism.

„În 2020, în timp ce lumea era întoarsă pe dos, și eu m-am simțit la fel. În mod neașteptat, inițial împotriva voinței mele, m-am trezit împins cu determinare către creștinism”, a povestit el. „Am început anul ca un neopăgân a cărui inimă tânjea cu un dor neclar și l-am terminat practicând creștinismul.”

De atunci spune el, „tânjirea a dispărut, fiind înlocuită de ceea ce s-a dovedit a fi chiar sfârșitul căutărilor mele”.

„În ianuarie am fost botezat creștin ortodox. Nu știu unde mă va duce în continuare această cărare, dar măcar acum, în cele din urmă, știu cum să merg pe ea.”

Cărți de vizită

Foto credit: Paul Kingsnorth

Paul Kingsnorth (foto sus, după botez) are 49 de ani trăiește de câțiva ani într-o zonă rurală din Galway, Irlanda, unde are o fermă de familie, pe care o lucrează prin metode tradiționale, inclusiv cosit manual, ca țăranii români de pe vremuri.

  • Este autorul unor cărți vizionare de ficțiune și a unor eseuri pe teme de conservarea mediului. Între 2009 și 2017, a înființat proiectul de activism ecologist Dark Mountain. Dar nu a fost niciodată un materialist marxist, ca alți membri ai mișcării ecologiste.
  • „Nu am crezut niciodată în materialismul științific. Am fost marcat din copilărie de impresia că lumea este mai mult decât vede modernitatea în ea, iar pe fondul acestor convingeri am devenit activist de mediu”, a mărturisit el.
  • Scriitorul conservator Rod Dreher îl caracterizează drept „unul dintre cei mai talentați și vizionari scriitori ai timpului nostru”.
  • Jurnalistul Aris Roussinos spune că este un autor „profund religios” și „cel mai mare scriitor englez în viață”
Foto credit: Părintele Tudor Ghiță

Părintele Paroh Tudor Ghiță (foto sus) este originar din Câmpulung Moldovenesc, de unde a și comandat iconostasul mobil din lemn de tei al Bisericii „Sf. Nicolae și Sf. Brigitte de Kildare” din Galway. În 20 de minute, îl poate instala în orice locație.

  • Inițial s-a pregătit pentru științe exacte, nu ca să studieze Teologia. „Dar Dumnezeu are lucrările Lui”, spune el.
  • Păstorește cea mai mare comunitate românească din Irlanda, cu români care trăiesc în cuprinsul a cinci comitate. Când îl cheamă credincioșii să le sfințească de Bobotează casele, poate străbate până la 2.500 de kilometri cu mașina.
  • Parohul le este foarte recunoscător reprezentanților Bisericii Anglicane din Galway, care le-au oferit  ortodocșilor români spațiul necesar pentru desfășurarea slujbelor.

Contact

Biserica Ortodoxă din Galway
Website: Bisericaortodoxagalway.com
Facebook: Biserica Ortodoxă Galway&Limerick

Mănăstirea Ortodoxă din Shannonbridge
Website: Orthodoxmonasteryireland.ie

Vezi și:

Foto credit: Pr. Tudor Ghiță

Comentarii Facebook


Știri recente