Școala doctorală a Facultății de Teologie Ortodoxă din Oradea și-a reluat activitatea

Școala doctorală a Facultății de Teologie Ortodoxă din Oradea a fost reînființată prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 29 octombrie 2018 și prin ordinul Ministrului Educației Naționale din 23 iulie 2018.

Demersurile pentru reluarea activității școlii doctorale au fost inițiate în decembrie 2017 de pr. Decan prof. Dumitru Megheșan și pr. Viorel-Cristian Popa, Director de Departament al facultății.

În prezent sunt înscriși la această școală doctorală 6 persoane.

Istoricul școlii doctorale de Teologie din Oradea

Învățământul teologic ortodox, de grad superior, a debutat la Oradea odată cu înființarea Academiei Teologice, în anul 1923.

Academia a funcționat până în anul 1948, când a fost desființată de regimul comunist.

Învățământul teologic de grad universitar la Oradea a fost reluat în anul 1991, odată cu înființarea Facultății de Teologie Ortodoxă în cadrul universității orădene.

În perioada 1996-2005 a fost reînființată școala de doctorat, avându-i ca profesori universitari pe: Pr. prof. Dumitru Abrudan, Arhid. prof. Constantin Voicu și Pr.prof. Aurel Jivi.

Demersurile pentru înființarea unei Școli doctorale în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Oradea au fost demarate în anul 2013, când se îndeplineau condițiile în acest sens, facultatea având în cadrul corpului profesoral trei cadre didactice cu titlul de profesor universitar.

Întrucât au apărut noi norme privind dobândirea calității de îndrumător de doctorat, demersurile au fost amânate de Ministerului Educației Naționale (M.E.N).

În decembrie 2017, conducerea Facultății de Teologie Ortodoxă ”Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea a inițiat demersurile pentru acreditarea domeniului de doctorat.

Astfel, prin ordinul M.E.N., din 23 iulie 2018, s-a aprobat „înființarea domeniului de doctorat Teologie în cadrul Școlii doctorale de Filologie, organizată în Universitatea din Oradea” și a primit, de asemenea, acordul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ziua de 29 octombrie 2018.

 Foto credit: ZL

Comentarii Facebook


Știri recente