Scoală de vară la Parohia Sfântul Vasile cel Mare din Constanța

Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Constanța va găzdui în perioada 31 iulie –27 august 2017 cursurile Școlii de Vară parohiale. La eveniment vor participa copii cu vârste între 10-14 ani, informează Biroul de Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului.

În cadrul taberei, participanții vor lua parte la ateliere de pictură, desen, muzică, dans popular, creație, jocuri, povești și activități sportive. Pentru toate acestea, parohia le va pune la dispoziție un spaţiu în curtea bisericii și sala de mese a Așezământului Vasiliada.

Cursurile școlii vor avea loc de luni până vineri, după următorul program:

  • Luni – Alfabetul sufletului. Psiholog Adriana-Mioara Măgura și Psiholog Cristina Mureșanu;
  • Marți – Atelierul de Pictură. Artist și Pictor Iconar Mihaela Țigaret;
  • Miercuri – Atelierul de Creație (broderie tradițională și cusut pe etamină). Prof. Marinela Ciobotaru;
  • Joi – Dansuri Populare, Educ. Gina Luțaș și Elena Tega;
  • Vineri – Jocurile copilăriei, Asociația TEAM.

În ultima duminică din august, după slujba Sfintei Liturghii, părinţii şi bunicii vor primi creaţiile celor mici, iar cei care s-au implicat în desfășurarea proiectului, Diplome de apreciere.

Comentarii Facebook


Știri recente