Schitul nemțean Pocrov își va serba duminică hramul principal

Biserica Schitului Pocrov al Mănăstirii Neamţ îşi serbează duminica aceasta hramul principal: Acoperământul Maicii Domnului.

Programul liturgic dedicat acestei sărbători va începe mâine, 30 septembrie 2017, cu slujba Privegherii şi va continua a doua zi de la ora 8:00, cu Taina Sfântului Maslu, Acatistul Acoperământul Maicii Domnului şi Sfânta Liturghie.

Sărbătoarea are o importanță deosebită, deoarece anul acesta se împlinesc zece ani de la canonizarea Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, ctitorul Schitului Pocrov și cel care a așezat sfântul locaș sub ocrotirea Maicii Domnului.

Schitul Pocrov, ascuns în munţii Neamţului, a fost ridicat prin osteneala şi rugăciunea Sfântului Pahomie, a cărui dorinţă a fost ca acest loc să fie o lumină pentru sufletele celor care Îl caută pe Dumnezeu. De aceea, aşezământul monahal a fost pus sub ocrotirea Acoperământului Maicii Domnului, a amintit ieromonahul Ambrozie Ghinescu, egumenul schitului.


Sfântul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin


Cei prezenți la eveniment vor avea prilejul să aducă cinstire moaştelor Sfântului Ierarh Pahomie. Acestea au fost descoperite în chip minunat în pronaosul bisericii în data de 9 septembrie 2013.

La final, credincioșii vor lua parte la o agapă frăţească, oferită prin grija obştii monahale.

Foto credit: ZL

Comentarii Facebook


Știri recente