Satu Mare | Mii de credincioși s-au rugat împreună cu ierarhul lor în Biserica ocrotită de Sfinții Împărați Constantin și Elena

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a slujit duminica aceasta în Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Satu Mare, cu prilejul hramului parohiei.

La Sfânta Liturghie oficiată în 21 mai 2017, din soborul slujitor au făcut parte: Pr. Ioan Socolan, Protoiereul Protopopiatului Sătmarului și parohul comunității, Arhim. Timotei Bel, exarhul mănăstirilor din Eparhie, și alți peste treizeci de clerici.

PS Iustin a hirotonit preot pe diaconul Ioan Bogdan Danco pe seama Parohiei Arieşul de Pădure din Protoieria Chioar, informează site-ul oficial al Eparhiei.

La eveniment au fost prezenți mii de credincioși. Mulți dintre ei au venit atât pentru hramul bisericii cât și pentru a aduce cinstire moaștelor aduse de sâmbătă, 20 mai, în biserica ocrotită de Sfinții Împărați din Satu Mare. Este vorba de mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae și moaștele Sfinţilor Brâncoveni, aduse de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti.

În cuvântul rostit, ierarhul a evidențiat modelele de viață creștină ale sfinților serbați și ale celor care au fost cinstiți cu prilejul aducerii moaștelor lor în Satu Mare.

De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit despre importanța spațiului sfânt eclezial.

Sfânta Biserică este locul în care ne luminăm, unde primim vederea tainelor celor nevăzute, desluşirea adevărurilor necunoscute, unde învăţăm că Dumnezeu Cel Necuprins cu gândul, Nevăzut şi Neajuns S-a făcut om pentru noi, a adăugat Chiriarhul Maramureșului și Sătmarului.

La finalul slujbei, cântăreţul de muzică populară Nicolae Mureşan, din Satu Mare, a primit din partea PS Iustin Ordinul Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul.

Comentarii Facebook


Știri recente