Parohul comunităţii ortodoxe române „Sfintele Parascheva şi Genoveva” din Paris a avut amabilitatea de a scrie pentru Basilica.ro despre tendinţa societăţii de a-l alunga pe Hristos din Sărbătoarea Naşterii Domnului, despre pornirea unora dintre noi de a trăi fără răspuns la „condiționările slăbiciunilor noastre în plan uman” în contextul în care Dumnezeu a adresat umanității Răspunsul viu și veșnic cu două mii de ani în urmă prin venirea Lui în chipul unui prunc.
„Unii continuă să trăiască pe lângă acest Răspuns ca si cum nu ar fi. Refuză să trăiască întrebător, de parcă le-ar putea fi suficiente boala, suferința, îmbătrânirea și moartea rămase fără răspuns și fără sens. Ei sunt adepții unui difuz X-mas care echivalează în căpușorul lor confuz cu ideea de Sărbători de iarnă”.
Părintele oferă exemplul unor oameni care „s-au angajat pe drumul sfințeniei”, precum părintele Efrem Filotheitul sau Sofronie Saharov.
„Întru astfel de oameni ai simțirea copleșitoare că autenticul Christ-mas ne privește pe toți. Ei sunt luminile dintr-un brad și Pom al vieții împodobit cu noi înșine însetați de Infinit și renăscuți de Sus întru El. Hristos se naște! Este începutul eliberării noastre de mizerie la scara veșniciei”, notează părintele Răzvan Ionescu.
Text integral:
Realitatea în care trăim? Să fim sinceri, ne-am obișnuit cu existența bolii, suferinței, îmbătrânirii și morții mai mult nevrând decât vrând. Nu am ales noi înșine să venim în lume, ci ne-am conștientizat încetul cu încetul ca fiind. După cum am conștientizat și felul în care această lume este plină de limitări.
Există însă o Taină a ei! O Prezență vindecătoare tuturor acestora. Un Sens profund menit să stingă iraționalitatea lor. Iar unii petrec până la moarte, bieții, pe lângă Taină, în timp ce alții aleg să o guste din plin. Primii rămân păcătoși, în vreme ce aceștia din urmă se angajează pe drumul sfințeniei, al desăvârșirii lor în trăirea umanului.
E vorba de ceva ireductibil la abordările noastre în planul cunoașterii. E vorba de ceva mai înalt decât tot ce putem noi în privința lumii. E vorba de ceva împlinitor ca răspuns venit în chip minunat la o întrebare frământată îndelung, nu atât de un om, cât de întreaga umanitate în urma rănirii din păcat. Pentru că fiecare boală și moarte sunt un reînnoit strigăt către Făcătorul a toate din durerea rănii umanității întregi. Ce sete de viață clocotește în noi… Ne afectează însă limitările și condiționările slăbiciunilor noastre în plan uman. La toate acestea, paradoxal pentru unii, există Răspuns de Sus precum o Apă vie menită să astâmpere o sete ființială de viață.
Spun paradoxal pentru că unii continuă să trăiască pe lângă acest Răspuns ca si cum nu ar fi. Refuză să trăiască întrebător, de parcă le-ar putea fi suficiente boala, suferința, îmbătrânirea și moartea rămase fără răspuns și fără sens. Ei sunt adepții unui difuz X-mas care echivalează în căpușorul lor confuz cu ideea de „Sărbători de iarnă”.
Trăim zilele acestea mutarea la Domnul a unui sfânt contemporan, o minune de om care și-a „pierdut” toată viața lui pentru a sluji întru Hristos tuturor. Sacrificii, nevoință, jertfă. Efrem din Arizona.
Trăim deopotrivă recenta canonizare a unui alt om minunat prim felul în care a ajuns să fie întru dăruirea vieții sale, arhimandritul Sofronie. Ce au aceștia în comun? Faptul că s-au lăsat sculptați lăuntric de Răspunsul viu și veșnic pe care Dumnezeu L-a adresat umanității cu două mii de ani în urmă prin venirea Lui în chipul unui prunc.
Întru astfel de oameni ai simțirea copleșitoare că autenticul Christ-mas ne privește pe toți. Ei sunt luminile dintr-un brad și Pom al vieții împodobit cu noi înșine însetați de Infinit și renăscuți de Sus întru El. Hristos se naște! Este începutul eliberării noastre de mizerie la scara veșniciei.
Foto credit: Basilica.ro
