Sărbătoarea Unirii Principatelor la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea

Luni, 24 ianuarie 2011, în sala de festivități a Seminarului Teologic Liceal Ortodox ‘Sfântul Nicolae’ din Râmnicu Vâlcea, a avut loc un eveniment cultural-artistic dedicat Unirii Principatelor Române, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Oltenia. În deschidere, părintele director Nicolae Proteasa a rostit un cuvânt de întâmpinare. Despre semnificația și importanța istorică a Unirii Principatelor Române din anul 1859 a vorbit părintele profesor Petre Mateiescu, în comunicarea științifică cu tema ‘Unirea Principatelor – cheia de boltă spre făurirea statului unitar român’. La finalul conferinței, părintele Mateiescu a rostit câteva cuvinte. ‘În istoria poporului român, Unirea Principatelor reprezintă un moment extrem de important în istoria poporului nostru. Secolul al XIX-lea poate fi numit secolul revoluțiilor, dar și al formării națiunilor în Europa. Românii sunt prima națiune care se formează în Europa fără vărsare de sânge, spre deosebire de alte popoare, care iau naștere, ca națiune, în urma unor sângeroase războaie. La 24 ianuarie 1859, prin înfăptuirea Unirii și dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, poporul român a dat încă un exemplu Europei și națiunilor ei de realizări mărețe pe cale pașnică’, a spus pr. prof. Petre Mateiescu.

La eveniment au mai participat Daniela Ionescu, inspector școlar de religie, părinții profesori, profesori și elevi. La finalul manifestării, în curtea seminarului, toți cei prezenți s-au prins într-o horă a Unirii, rememorând momentul istoric din urmă cu 152 de ani.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente