Sărbătoarea Sfinţilor Mucenici Mina, Victor şi Vichentie la Galaţi

La sărbătoarea Sfinţilor Mucenici Mina, Victor şi Vichentie, credincioşii parohiei gălăţene din cartierul I.C. Frimu și-au cinstit vineri, 11 noiembrie 2016,ocrotitorii, notează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Evenimentul a debutat în ajunul sărbătorii cu slujba Privegherii şi a continuat în ziua cinstirii sfinților cu slujba Utreniei şi a Sfintei Liturghii oficiate de un sobor de preoţi, la care a fost prezent şi Înaltpresfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Între credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie s-au aflat foarte mulţi tineri şi copii de la şcolile aflate pe teritoriul parohiei şi nu numai, însoţiţi de profesorii de religie sau de părinţii lor.

După cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba parastasului.

La finalul Sfintei Liturghii, o parte din elevii Şcolii Gimnaziale nr. 12 Miron Costin, participanţi la programul Hristos împărtășit copiilor, dar şi alţi copii şi tineri au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

Manifestările au continuat la Şcoala Gimnazială nr.12 Miron Costin, aflată în imediata vecinătate a bisericii parohiale, care sărbătoreşte 80 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a oficiat o slujbă de mulţumire, dar şi parastasul pentru fondatorii şcolii, profesorii şi elevii trecuţi la Domnul.

De asemenea, cadrele didactice şi elevii acestei instituţii de învăţământ au organizat o festivitate aparte din care nu au lipsit cântecele, poeziile şi scenetele.

Comentarii Facebook


Știri recente