Sărbătoarea Sfântului Nicolae | O familie cu nouă copii a primit daruri din partea voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale

Cei nouă copii ai unei familii din localitatea Nuci, judeţul Ilfov, au primit miercuri daruri din partea voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Acestea au constat în dulciuri, decoraţiuni pentru pomul de Crăciun şi un brad pe care l-au împodobit împreună cu familia și cei prezenți.

Potrivit lui Dan Prună, Coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale, acțiunea caritabilă desfășurată în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae reprezintă doar începutul unei serii de activități filantropice.

Ne bucurăm pentru că am ajuns, din nou, în localitatea Nuci. Aici sunt nişte oameni minunaţi. Cu siguranţă că vom reveni şi de Crăciun la această familie cu multe alte surprize. De altfel, activităţile caritabile vor continua acum cu ocazia sfintelor sărbători, a declarat Dan Prună.

În perioada următoare, voluntarii vor desfășura noi activități sociale în cadrul Campaniei de Prevenţie și Educaţie pentru Sănătate. De asemenea, sâmbătă va avea loc o nouă ediție a  activității intitulate Rămâneţi în şcoală. În aceeași zi, elevii Centrului de zi George Călinescu vor vizita Muzeul Aviaţiei. La finalul evenimentului, aceștia vor primi încălţăminte şi haine pentru sezonul rece.

Foto credit: Voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente