Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, la Galaţi

Evenimentele organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătorii Sfântului Andrei, Ocrotitorul României, au culminat miercuri, 30 noiembrie 2016, în ziua de cinstire a apostolului care, de 24 ani, ocroteşte oraşul-reşedinţă şi eparhia.

De asemenea, anul acesta se împlinesc şi 20 de ani de când moaştele Sfântului Apostol Andrei au fost aduse pentru prima dată în oraşul de la Dunăre, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar şi mass-media al Eparhiei.

La începutul Sfintei Liturghii, ierarhii prezenţi la sărbătoarea andreiană s-au închinat la moaştele Sfântei Muceniţe Filofteia, aduse la Galaţi de o delegaţie a  Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelul condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, în tradiţionala procesiune Călători pe calea sfinţilor, dar şi la moaştele Sfântului Apostol Andrei aşezate spre închinare în baldachinul special amenajat pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi de un ales sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, din care au făcut parte IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelul, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, PS Visarion, Episcopul Tulcii şi PS Emilian, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

La slujbă au participat copii din principalele centre de cultură, tradiţie şi folclor ale Dunării de Jos, parte dintre ei îmbrăcând tradiţionalul port popular al zonei de la Dunărea de Jos, profesori şi oameni de cultură, autorităţi locale şi judeţene şi numeroşi credincioşi.

La final, 27 de elevi şi studenţi din Eparhie de la diverse facultăţi şi colegii din ţară, cu performanţe şcolare deosebite la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale pe diverse domenii de cercetare ştiinţifică, au primit din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos diploma Vrednicia andreiană pentru tineri, premii substanţiale în bani şi cărţi de zidire sufletească.

În timpul Sfintei Liturghii şi pe parcursul întregii zile, mii de credincioşi au continuat să se închine la moaştele Sfintei Filofteia şi ale Sfântului Apostol Andrei.

Comentarii Facebook


Știri recente