Sărbătoarea Sf. Iacob în Patriarhia Ierusalimului | ‘Astăzi, ierarhul Bisericii noastre ne cheamă să ne supunem lui Dumnezeu și să ne opunem lucrărilor diavolului’ – Patriarhul Teofil

În Patriarhia Ierusalimului a fost prăznuit duminică Sfântul Iacob, ruda Domnului, conform calendarului bisericesc neîndreptat. În cadrul Sfintei Liturghii oficiate la Catedrala Ortodoxă Greacă din Ierusalim, frecventată de credincioșii vorbitori de limbă arabă, Preafericitul Părinte Teofil a evidențiat că Sfântul Iacob cheamă pe fiecare creștin să biruiască lucrările diavolului. El a spus și că aceasta luptă se poartă cu armele răbdării și credinței.

Patriarhul Ierusalimului a precizat în omilia rostită, în data de 5 noiembrie, că prin răbdare creștinii depășesc durerile și suferințele. În contextul aceleiași idei, Preafericirea Sa a explicat că după depășirea încercărilor, oamenii se întăresc în credință.

PF Teofil a subliniat că vremurile pe care le trăim sunt dificile și este necesar ca fiecare creștin să aibă mintea și inima la Dumnezeu. În acest sens, Părintele Patriarh a oferit cuvântul de întărire al Sfântului Apostol Pavel de la Efeseni 5: 15-16: Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt.

În finalul predicii, Patriarhul Teofil a îndemnat pe cei prezenți să se roage Sfântului Iacob pentru încetarea războiului din regiune.

La slujbă au fost prezenți numeroși pelerini din Grecia, Cipru, România și Rusia. De asemenea, la Sfânta Liturghie a participat și Christos Sophianopoulos, Consulul General al Greciei în Ierusalim, anunță site-ul oficial al Patriarhiei Ierusalimului.


Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului a fost cel dintâi episcop al Ierusalimului. El nu face parte dintre cei 12 Apostoli ai Domnului, ci dintre cei 70, şi era numit frate al Domnului, ca şi Sfinţii Simeon (Simon), Iuda și Iosie (Matei 13, 55).

Ca arhipăstor al creştinilor din Ierusalim şi rudă a Domnului, Sfântul Iacob era mult iubit de popor şi slăvit, pentru evlavia şi viaţa lui aspră. De aceea, i se îngăduia să se roage în templu alături de preoți.

În anul 62, Sfântul Iacob a pătimit moarte de mucenic, fiind aruncat de pe aripa templului din Ierusalim şi ucis cu pietre, pentru credinţa lui în Hristos, pe când se ruga, ca şi Domnul, pentru ucigaşii săi.

Foto credit: Patriarhia Ierusalimului

Comentarii Facebook


Știri recente