„Sărbătoarea popoarelor” în San Bonifacio, Italia

În zilele de 19-20 septembrie 2015 a fost organizat în orașul San Bonifacio evenimentul Sărbătoarea popoarelor, la care Parohia Românească Sfântul Mucenic Bonifatie a reprezentat comunitatea românească printr-un program artistic ce a cuprins: prezentarea unor costume tradiționale românești, un recital de poezie patriotică și câteva suite de cântece tradiționale românești, interpretate la diverse instrumente de suflat (fluier, caval și ocarină) de către Diac. Dumitru Negură de la Parohia Venezia I, invitat la acest eveniment.

În cadrul aceleași sărbători, Părintele Paroh Daniel Stîngă, dimpreună cu psaltul parohiei, domnul Ilie Laurențiu, și Pr. Mihail Damașcan de la Parohia Venezia II, au participat la o întâlnire inter-religioasă organizată de Primăria Orașului San Bonifacio în colaborare cu Biserica Catolică, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei Italiei.

În cadrul acesteia, pentru a face cunoscut reprezentanților celorlalte religii, dar și altor confesiuni creștine o fărâmă din etosul Bisericii Răsăritene, au interpretat două cântări psaltice: Canoane din Paraclisul Maicii Domnului și Sfinte Dumnezeule. Totodată, au fost puse la dispoziția publicului câteva cărți vechi de muzică psaltică.

Comentarii Facebook


Știri recente