Sărbătoarea patronilor spirituali ai Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi

Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” din Galați este școala cu cele mai mari performanțe din județ, fiind recunoscută pe plan național. Celebra școală gălățeană a avut un parteneriat istoric, în perioada interbelică, cu Seminarul Teologic ”Sfântul Apostol Andrei” din Galați. Acest parteneriat s-a actualizat, în ultimii aproximativ zece ani, cu parohia ”Sfinții Trei Ierarhi” din Galați, o parte dintre profesorii acestei instituții de învățământ făcând parte din această parohie.

Pe baza acestei vechi tradiții, în cadrul sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi din anul 2012, la propunerea conducerii Colegiului Național ”Vasile Alecsandri”, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, a emis o gramată chiriarhală de rânduire a Sfinților Mari Dascăli ai lumii și Ierarhi ca patroni spirituali ai acestui Colegiu.

În acest context, astăzi, după săvârşirea Sfintei Liturghii la parohia „Sfinţii Trei Ierarhi”, Chiriarhul Dunării de Jos a participat la festivităţile organizate de elevii şi cadrele didactice cu prilejul hramului şcolii, în amfiteatrul „prof. Ioan Tohăneanu”.

În debutul festivităţilor, Corul Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” şi un grup coral al Colegiului „Vasile Alecsandri” au susţinut un concert de muzică bisericească, respectiv contemporană, după care au fost rostite scurte alocuţiuni.

În cadrul acestor manifestări a fost semnat primul acord de parteneriat între parohie şi şcoală din Arhiepiscopia Dunării de Jos, protagoniste fiind parohia „Sfântul Mc. Pantelimon” şi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din municipiu, în scopul unei mai bune cooperări în folosul tinerilor.

Între invitaţi s-au numărat reprezentanţi ai altor şcoli şi licee gălăţene, profesorii de odinioară ai Colegiului, acum pensionari, precum şi numeroşi elevi.

În încheiere a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru fondatorii, profesorii şi elevii trecuţi la Domnul.

Comentarii Facebook


Știri recente