Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci la Patriarhie

În fiecare an, la 14 septembrie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci. Anul acesta, în ziua sărbătorii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a slujit şi Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, precum şi un sobor de preoţi şi diaconi.

După citirea pericopei evanghelice, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un cuvânt de învăţătură numeroşilor credincioşi prezenţi în Catedrala Patriarhală.

Semnul Sfintei Cruci a devenit un semn al identităţii creştinilor

În cuvântul de său, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a vorbit şi despre cinstirea semnului Sfintei Cruci, evidenţiind faptul că a fost o lucrare neîntreruptă în biserica primelor veacuri, începând încă din timpul Sfinţilor Apostoli până astăzi.

„Semnul Sfintei Cruci a devenit un semn al identităţii creştinilor. De aceea, în înţelesul ei duhovnicesc, Sfânta Cruce este cinstită încă din timpul Sfinţilor Apostoli. În această privinţă, în Epistola către Galateni, capitolul 6, versetul 14, Sfântul Apostol Pavel spune: «Iar mie nu îmi este a mă lăuda decât în crucea lui Hristos prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume». Această conştiinţă a legăturii tainice între crucea lui Hristos şi persoana lui Hristos este exprimată duhovniceşte de acelaşi Sfânt Apostol Pavel în cuvintele: «Cuvântul crucii pentru cei ce pier este o nebunie, iar pentru noi cei ce ne mântuim este puterea lui Dumnezeu». Deci, vorbirea despre cruce, despre răstignirea lui Hristos ca un tâlhar pe cruce era o nebunie pentru păgâni, pentru cei care nu credeau în Hristos, era un lucru greu de acceptat că un Dumnezeu Atotputernic se smereşte atât de mult încât moare pe cruce ca un rău făcător. Dar, spune Sfântul Apostol, «pentru noi cei care ne mântuim crucea este puterea lui Dumnezeu», a spus Preafericirea Sa.

Aflarea lemnului Sfintei Cruci de către Sfânta Împărăteasă Elena

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit şi despre aflarea, de către Sfânta Împărăteasă Elena, a lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

„În anul 326, Sfânta Împărăteasă Elena a plecat la Ierusalim să caute lemnul Sfintei Cruci. După osteneală foarte mare, săpături multe, la care adesea a asistat Sfânta Elena dăruind bănuţi de aur muncitorilor care săpau ca să-i încurajeze, au fost găsite trei cruci. Aceste cruci erau puse într-un loc adânc, dar nu se ştia care dintre cele trei este Crucea pe care a fost Răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Atunci au adus o femeie bolnavă, după unii o femeie moartă, şi au atins de corpul ei de cele trei cruci. Când a fost atinsă femeia bolnavă de lemnul Crucii Mântuitorului aceasta s-a vindecat sau, după altă versiune, a înviat fiindcă era moartă. Această minune a arătat care dintre cele trei cruci este Crucea Mântuitorului Iisus Hristos”, a spus Preafericirea Sa.

Originea sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat şi originea sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci.

„În anul 335, a fost construită o biserică pe locul mormântului Mântuitorului Iisus Hristos, locaş de cult ce s-a numit «Biserica Înverii». Ea a fost sfinţită în anul 335, în ziua de 13 septembrie, iar în ziua de 14 septembrie, Episcopul Macarie al Ierusalimului, în noua biserică, pe un amvon, a ridicat Crucea şi de atunci a început să fie prăznuită «Înălţarea Sfintei Cruci» (adică ridicarea ei în văzul tuturor) ca sărbătoare, în fiecare an, la Iersualim. Apoi, sărbătoarea s-a extins şi în alte părţi ale lumii creştine”, a mai precizat Patriarhul României.

Hristos Domnul a arătat iubire iertătoare, smerită, răbdătoare şi jertfelnică pe Cruce

În această zi a sărbătorii «Înălţării Sfintei Cruci» lumina Sfintei Cruci ne cheamă să ne întărim credinţa şi să sporim în iubirea jertfelnică, smerită şi milostivă a lui Hristos care s-a arătat pe Cruce”, a spus Preafericirea Sa, subliniind că puterea crucii este puterea iubirii milostive a lui Hristos mai tare decât moartea.

„Hristos Domnul a arătat iubire iertătoare, smerită, răbdătoare şi jertfelnică pe Cruce, pentru că deşi era Atotputernic nu şi-a nimicit adversarii sau vrăjmaşii Săi, ci S-a rugat pentru cei care L-au răstignit zicând «Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac». Aceasta este puterea Sfintei Cruci. Este puterea iubirii milostive a lui Hristos mai tare decât moartea, pentru că Hristos, care S-a smerit pe Sine până la moarte, a biruit moartea cu moartea Sa prin Învierea Sa”, a mai precizat Patriarhul României.

Slava Crucii lui Hristos se arată prin Învierea Lui

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit celor prezenţi despre legătura mai presus de înţelegere care uneşte taina crucii de taina Învierii lui Hristos.

„Noi cântăm «Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le» şi în noaptea de Paşti preotul uneşte crucea cu lumânarea învierii, le ridică în văzul tuturor şi spune «Hristos a înviat!», iar poporul răspunde «Adevărat a înviat!». Ce înţelegem noi din aceasta? Că puterea Învierii lui Hristos este ascunsă în Sfânta Cruce pentru că este puterea iubirii jertfelnice, iar slava Crucii lui Hristos se arată prin Învierea Lui. Această legătură nedespărţită, această legătură puternică, o legătură mai presus de înţelegere care uneşte taina crucii de taina Învierii lui Hristos se vede şi în faptul că Hristos, deşi a Înviat din morţi, poartă în veşnicie pe Trupul Său Înviat semnele Crucii, semnele cuielor care au fost folosite când El a fost Răstignit. Aceasta ne arată că Hristos a interiorizat taina crucii şi niciodată nu poate fi despărţită Crucea de Învierea Sa şi Învierea Sa de Crucea Sa, pentru că ambele arată taina iubirii smerite a lui Hristos, iubire mai tare decât moartea”, a spus Patriarhul României.

Crucea, prin smerenia lui Iisus, este armă împotriva diavolilor

De asemenea, Preafericirea Sa a mărturisit că în evlavia poporului român, puterea lui Dumnezeu din Cruce este puterea iubirii lui Hristos cel Răstignit şi Înviat.

„Crucea, prin smerenia lui Iisus, este armă împotriva diavolilor, deoarece diavolii nu se pot smeri şi nici nu pot iubi. Ei invidiază şi urăsc. Ei nu sunt smeriţi şi nici iubitori de oameni şi, de aceea, se înfricoşează când văd semnul Sfintei Cruci, deoarece văd pe Hristos lucrăror în Sfânta Cruce prin iubirea Lui smerită şi biruitoare asupra păcatului, asupra iadului şi asupra morţii. Deci, noi nu purtăm semnul crucii doar ca semn al suferinţei, ci şi ca semn al biruinţei prin Înviere. Crucea este deodată semnul suferinţei şi al biruinţei, semnul Răstignirii şi semnul Învierii. Deci, în evlavia poporului român, puterea lui Dumnezeu din cruce este puterea iubirii lui Hristos cel Răstignit şi Înviat”, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Spre deosebire de alte praznice împărătești, Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de Patimile și Moartea Mântuitorului.

Comentarii Facebook


Știri recente