Sărbătoarea hramului Mănăstirii Piatra Scrisă. Slujba va fi oficiată de Chiriarhul Caransebeşului

În prima duminică după Rusalii, Duminica Tuturor Sfinților, Mănăstirea Piatra Scrisă îşi sărbătoreşte hramul. Cu acest prilej, pelerinii vor putea participa duminica aceasta, începând cu ora 9:00, în altarul de vară din incinta mănăstirii, la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, informează Roxana Novacovici de la Biroul de Presă al Eparhiei.

Izvor de bucurie și pace duhovnicească, dar și o dovadă vie a prezenței și a lucrării dumnezeiești, Mănăstirea Piatra Scrisă se află la 25 de kilometri distanță de Caransebeș, pe drumul E70, înspre Băile Herculane. Așezământul monahal a fost construit în locul în care a fost descoperită, pe o stâncă, icoana Sfintei Treimi, apărută acolo în mod miraculos, considerându-se astfel că locul a fost anume ales de Dumnezeu pentru construirea lăcașului Său sfânt.

Prima mențiune documentară, singura despre Piatra Scrisă, apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecută „Stânca Sfintei Treimi”. Icoana a fost găsită în timpul lucrărilor la calea ferată ce urma să lege Caransebeșul de Orșova, ea putând fi văzută și astăzi pe stânca negricioasă. Noua biserică a mănăstirii a fost târnosită în anul 2008, de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului, la hramul așezământului mănăstiresc.

 

Comentarii Facebook


Știri recente