Sărbătoarea Botezului Domnului la Mănăstirea Antim din Capitală

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, a oficiat vineri, 6 ianuarie 2017, la Mănăstirea Antim din Capitală, slujba de Sfinţire cea Mare a Apei.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a subliniat importanța momentului istoric al botezului Mântuitorului Hristos.

Botezul Domnului este o sărbătoare luminată și minunată întrucât ea marchează începutul unei noi creații. Botezul pe care îl primește Mântuitorul  în Iordan se numește botezul pocăinței. Mântuitorul s-a smerit pe sine și a luat chip de om ca să își asume întreaga umanitate. Astfel, prin botez, sfintele pătimiri și mai ales prin Învierea Sa din morți, Mântuitorul a izbăvit neamul omenesc din robia păcatului și a morții, a spus ierarhul.

Totodată, părintele episcop a evidențiat prezența Sfintei Treimi în chip văzut la momentul botezului în apa Iordanului.

În apele Iordanului, Hristos se descoperă lumii ca fiind Dumnezeu adevărat, fiind Fiul lui Dumnezeu, venit în lume ca să mântuiască neamul omenesc. Cu prilejul botezului Său în Iordan s-a descoperit nouă, în chip vădit, taina lui Dumnezeu cel în Treime închinat: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, a explicat, Preasfinția Sa.

La finalul slujbei, credincioșii prezenți au luat apa sfințită.

Comentarii Facebook


Știri recente