Sărbătoarea Întâmpinării Domnului la Mănăstirea Radu Vodă

sarbatoarea-intampinarii-domnului-la-manastirea-radu

Biserica Ortodoxă cinsteşte, în fiecare an, la 02 februarie, Întâmpinarea Domnului. În această zi de mare sărbătoare, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează Protos. Sava Hasuc, din cadrul Sectorului Bunuri şi Imobile Bisericeşti al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi slujitor la Mănăstirea Radu Vodă. Praznicul aminteşte de aducerea Dumnezeiescului Prunc la Templul din Ierusalim, de către Preasfânta Sa Maică şi de către Dreptul Iosif. Aici, Dreptul Simeon Îl primeşte în braţe cu negrăită bucurie pe Hristos Domnul, împlinindu-se cuvintele îngerului care i-a spus că nu va gusta moartea până nu va până când nu va vedea pe Izbăvitorul lumii.

Slujire arhierească la Mănăstirea Radu Vodă

Sute de credincioşi au fost prezenţi marţi, 02 februarie 2016, la Mănăstirea Radu Vodă, în ziua sărbătorii Întâmpinării Domnului. Cu acest prilej, în istoricul locaş de cult, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitor a făcut parte şi preacuviosul părinte arhim. Nectarie Şofelea, Stareţul Mănăstirii şi Exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit celor prezenţi despre semnificaţiile acestei sărbători. Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a arătat că pruncii erau aduşi, în perioada vechi testamentară, la templul din Ierusalim în amintirea faptului că Dumnezeu a scos poporul evreu din robie, din pământul Egiptului, fiind astfel obligaţi de Legea mozaică să aducă primul născut pentru a-l închina Domnului. La 40 de zile după naștere, Mântuitorul Iisus Hristos este adus la Templu de Fecioara Maria și de dreptul Iosif pentru împlinirea rânduielilor Legii Vechi. Aici este întâmpinat de dreptul Simeon, unul dintre cei 70 de înţelepţi care au tradus cărţile Vechiului Testament, și de Prorocița Ana, o văduvă cu viaţă dreaptă, după cum a arătat Preasfinţia Sa.

Făcând referire la dreptul Simeon, Preasfinţitul Părinte Timotei a relatat credincioşilor momentul în care îngerul Domnului i s-a arătat acestui înţelept. Traducând cuvintele prorocului Isaia: Iată fecioară va lua în pântece și va naște fiu, dreptul Simeon s-a îndoit zicând că nu este cu putință ca o fecioară, neștiind de bărbat, să aducă prunc pe lume. Dar îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a zis: Nu fi necredincios față de cele scrise, și a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul.

Preasfinţia Sa a mai subliniat faptul că Evanghelia de astăzi ne învaţă să ne închinăm copii Domnului şi să aducem jertfă lui Dumnezeu după puterea fiecăruia.

În cadrul Sfintei Liturghii tânărul teolog Gabriel Conțeanu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Pânteşti Făget – Protoieria Vălenii de Munte, iar diaconul Aldea Sergiu a fost hirotonit pe seama Parohiei Vălcanesti – Protoieria Ploieşti Nord.

***

Prima mențiune documentară legată de praznicul Întâmpinării Domnului o găsim în jurnalul de călătorie al Pelerinei Egeria care ia parte la această sărbătoare în Ierusalim în ani 382 și 384, numind-o „Quadragesemae de ephifania”, întrucât, atunci, la Ierusalim, Nașterea Domnului se serba o dată cu Botezul Domnului. Întâmpinarea Domnului era sărbătorită la 40 de zile după Epifanie, adică la 14 februarie. De asemenea, de la Sfântul Ioan Gură de Aur avem o omilie la sărbătoarea curățirii Mariei. Începând cu anul 494 este sărbătorită și la Roma. În Antiohia, a fost serbată în timpul domniei împăratului Iustin I (526), iar generalizarea ei în răsărit s-a făcut în cursul secolului a VI-lea, începând din anul 534, când împăratul Iustinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua dată a serbării Nașterii Domnului).

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente