Sărbătoarea Întâmpinării Domnului cinstită la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

În ziua sărbătorii Întâmpinarea Domnului, 02 februarie 2016, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Centrul Eparhial de la Roma, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit celor prezenţi despre sărbătoarea Întâmpinării Domnului și despre semnificația profundă pe care o are împlinirea Legii de către Cel Care este Dătătorul Legii. Preasfinția Sa a amintit și despre credința neclintită a Dreptului Simeon și a Prorociței Ana, care au fost părtași Tainei Dumnezeiești și martori ai împlinirii prorociilor Vechiului Testament cu privire la venirea Mântuitorului.

După otpustul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinţitul Părinte Siluan i-a îndemnat pe toți cei prezenți să-i pomenească stăruitor pe tineri în rugăciune și să-i ajute să găsească în viață calea cea dreaptă a credinței, astăzi fiind Ziua Mondială a Tineretului Ortodox.

Comentarii Facebook


Știri recente