Sărbătoare la Seminarul Teologic Veniamin Costachi al Mănăstirii Neamț

În zilele de 29 și 30 ianuarie 2013, la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, au fost sărbătoriți cei trei mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur.

Vecernia, la care au participat autoritățile locale, elevii seminariști și credincioși din împrejurimi, a fost oficiată de un sobor de preoți profesori, împreună cu părintele arhimandrit Victorin Oanele, starețul Mănăstirii Sihăstria, care, la sfârșitul slujbei, a binecuvântat și a miruit pe elevi și credincioși, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

„Voi veți fi viitori sfinți. Așa să ne ajute Dumnezeu, căci noi suntem bătrâni, iar voi, tinerii din ziua de astăzi, urmând exemplul Sfinților Trei Ierarhi, veți ajunge să propovăduiți și să urmați lui Hristos”, a spus părintele arhimandrit Victorin Oanele, starețul Mănăstirii Sihăstria.

Dimineața, Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele director Ioan Mihoc, iar după slujbă, s-a ținut un simpozion despre viața și activitatea Sfinților Ierarhi, dar și despre importanța lor în viața duhovnicească a tinerilor seminariști.

Comentarii Facebook


Știri recente