Biserica „Domnița Bălașa” din București se află azi în zi de sărbătoare prin prăznuirea Sfântului Grigorie, Episcopul Nissei, ale cărui moaște se păstrează aici. Un prilej pentru noi să ne amintim de Domnița Bălașa Brâncoveanu, fiica domnitorului martir, care a ridicat pe acest loc biserică spre slava lui Dumnezeu și spre alinarea sufletului său îndurerat de pierderea tatălui și a fraților.
La doar 15 ani, Domnița Bălașa se căsătorește cu Manolache Lambrino, unul dintre fiii lui Andronic Rangavi, marele hartofilax al Patriarhiei din Țarigrad. Bucuria domniței este stinsă la doar șase ani după căsătorie, când o mare tragedie îi lovește familia. În 1714, aflată în călătorie la Constantinopol pentru a pregăti aducerea în țară a logodnicei fratelui ei Radu Brâncoveanu, se trezi aruncată într-o celulă de la Ceauș Emini, temnița femeilor, înainte ca tatăl ei să fie adus la Constantinopol. A fost torturată zile în șir și forțată să mărturisească unde-și ține ascunse averile. Sărmana domniță nu avea știre de cele petrecute la București: tatăl ei, domnitorul Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii și cu un ginere devenit sfetnic au fost arestați de turci și apoi decapitați. Cei rămași în viață sunt trimiși în exil în Anatolia. Familia domnitoare este masacrată la 15 august 1714. Între timp, Domnița Bălașa fusese mutată în altă temniță, la Edicule. Își reîntâlnește aici mama, pe Doamna Maria, și amândouă sunt făcute roabe și duse în seraiul sultanului. Câtă suferință trebuie să fi fost în acel suflet tânăr care-și plângea întreaga familie… Un univers întreg i se prăbușea la picioare. Prietenii, banii și darurile oferite Înaltei Porți reușesc însă obținerea eliberării și întoarcerea lor pe malurile Dâmboviței, fapt petrecut în noiembrie 1716.
O durere transfigurată prin credință
Fără copii, cu durerea neostoită în urma morții tatălui și a fraților, fiica domnitorului martir și soțul ei doresc să-i închine averea lor lui Dumnezeu. Astfel în 1742, lângă grădina caselor lui Manolache au început zidirea unei biserici care va fi gata doi ani mai târziu. În 1745 începe înscrisul solemn de danie. Durerea de a nu avea urmași și-a mângâiat-o Domnița Bălașa prin actele filantropice pe care a început să le săvârșească de aici înainte. A înzestrat biserica proaspăt ridicată cu 11 moșii și trei vii situate în cinci județe. La acestea se adaugă casa și grădina unde fusese zidită biserica și 1530 de zloți nemțești dăruiți anual de Cămara Imperială din Viena. Biserica domniței nu avea însă nimic din stilul bisericesc românesc. Văzând frumoasa domniță că biserica devenea neîncăpătoare și mai ales că era lipsită de arhitectura dorită, după moartea soțului ei, Manolache Lambrino, a dorit să clădească o altă biserică, mai mare și cu adevărat minunată la înfățișare. În 1750, cea de-a doua ctitorie a sa era gata. Devenise locul în care se retrăgea și își plângea întreaga familie, locul în care visurile sale și speranțele prindeau conturul ce-l împărtășea lumii întregi. Domnița Bălașa este arătată ctitor în pisania bisericii cu hramul „Înălțarea Domnului”. În 1754 însă, în biserica proaspăt târnosită avea să i se cânte troparele îngropării. Își lua rămas-bun de la această lume, căci dorul o ducea către ai săi. Data încrustată în lespedea tombală este 2 septembrie 1752, dar se pare că este greșită, piatra fiind sculptată și așezată pe mormânt după moarte, poate la câțiva ani distanță, de aceea se poate naște o eroare. Sau poate s-a scris data când piatra și mormântul au fost gata din porunca domniței care era încă în viață. În 1754 documentele vorbesc de Domnița Bălașa ca de o persoană care era vie. Moartea vine din vara anului 1754, căci de atunci documentele tac. Biserica purtând numele ei a rezistat în bună stare cu reparații succesive până în ianuarie 1838. Cutremurul a surpat-o cu totul și atunci Safta Brâncoveanu, soția marelui ban Grigorie Brâncoveanu, a ridicat o altă biserică din temelie pe locul celei vechi. Reclădirea s-a terminat în 1842, zugrăveala era făcută de cunoscutul Nicolae Polcovnic, păstrând vechea iconografie. Noua biserică avea puternice influențe arhitecturale gotice. Dar, cu vremea, și această biserică devine neîncăpătoare și, mai ales din cauza infiltrării apelor Dâmboviței aflate în apropiere, a fost dărâmată în 1881. În locul ei se târnosea la 29 septembrie 1885 o altă biserică „Domnița Bălașa”, biserică ce se află și astăzi în picioare, fiind clădită în stilul bizantin, potrivită unui București devenit și el din ce în ce mai mare. Ridicată după planurile arhitecților Alexandru Hristea Orăscu, Carol Benesch și Hartman, biserica în stil neoromânesc și neobizantin pare să alunge tristețile domniței din trecut și să privească spre viitor cu demnitatea brazilor din curte.
Chipul prințesei de neam Brâncovean e prins parcă pentru totdeauna în statuia ridicată în curtea bisericii, operă de artă a sculptorului Karl Storck. Domnița din piatră pare atentă la trecătorii ce se închină și aprind lumânări la ctitoria sa. Suferința vieții sale ce pare a se fi transmis la începuturi și istoria sfântului lăcaș s-au transfigurat cu totul prin credință, iar moștenirea lăsată de ea generațiilor ce i-au urmat au estompat orice durere prin recunoștința față de existența unui nou lăcaș de rugăciune.
Detalii din trecutul apropiat
Biserica a fost restaurată în 1959-1962, când vrednicul de pomenire patriarh Justinian a sprijinit financiar lucrările. Interiorul bisericii emană eleganță și rafinament prin pictura în ulei ce a fost executată de artiștii vienezi Katt și Rihovsky. La intrare sunt portretele ctitorilor Brâncoveni, iar pe peretele de miazăzi sunt redați în frescă vrednicul de pomenire patriarh Justinian Marina și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, pictați de Grigore Stoenescu. Pe peretele dinspre miazănoapte sunt înfățișați mitropolitul Calinic Miclescu și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. Catapeteasma este opera sculptorilor Petre și Mihail Barbic, iar frumoasele vitralii au fost executate la München, în timp ce impresionantul candelabru, unic prin valoarea sa artistică, a fost adus de la Viena. În partea dreaptă, între pronaos și naos se află o nișă ce adăpostește mormântul Domniței Bălașa. Deasupra a fost instalată lucrarea „Întristarea”, operă sculptată de Ion Georgescu. Biserica „Domnița Bălașa” este înscrisă pe lista monumentelor istorice din București.
(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din data de 10 ianuarie 2013, apărut sub semnătura Anei Maria Paraschivescu)
