Sărbătoare în Parohia vrânceană Hăulişca

Credincioşii Parohiei vrâncene Hăulişca l-au avut în mijlocul lor, duminică, 23 noiembrie 2014, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, după cum ne-a transmis Dragoş Olteanu. Ierarhul, împreună cu un sobor de slujitori – preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din localitate.

În cuvântul de învăţătură rostit la final, Înaltpreasfinţia Sa a explicat pericopa evanghelică a Duminicii a 26-a după Rusalii, în care se relatează Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina. „Cu cât aduni mai multe fapte bune în această viaţă, cu atât îţi va fi calea luminată spre Împărăţia lui Dumnezeu. La aceasta ne îndeamnă Mântuitorul Hristos şi prin aceasta noi putem să ne asemănăm lui Dumnezeu Cel mult-milostiv şi ne putem confirma identitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu după har. Aşadar, cheia care descuie uşile Împărăţiei cerurilor este milostenia. Nu întâmplător, ca un leitmotiv, aproape în fiecare duminică, mesajul Evangheliei se referă la această îndatorire pe care o au creştinii, dacă sunt cu adevărat creştini ortodocşi, să facă milostenie cu cei săraci, necăjiţi şi întristaţi. Nimeni nu se poate plânge că nu poate să facă o faptă de milostenie. Nu ţi se cere să dai tot ce ai, măcar din prisosul tău să oferi celui lipsit, deşi în teologia ortodoxă se vorbeşte foarte mult şi se pune accentul pe jertfă. Ce înseamnă jertfa? Jertfa este aceea pe care o faci când, având doar o bucată de pâine cu care ai putea să te saturi numai tu într-o zi, ai tăria sufletească să o rupi în două sau în trei şi să o împarţi cu cel lipsit sau flămând ca şi tine“, a precizat Chiriarhul Buzăului şi Vrancei.

Actualul locaş de cult din Hăulişca a fost ridicat în perioada 1995-1997, după ce biserica veche a ars într-un incendiu. Lucrările de pictură au fost realizate între anii 1999-2001 de pictorul bisericesc Zahiu Virgil.

La slujbă au participat, alături de autorităţi locale şi judeţene, numeroşi credincioşi din parohie şi din împrejurimi, printre care mulţi copii îmbrăcaţi în costume populare.

Un grup de elevi de la mai multe şcoli din comuna Păuleşti a susţinut, la momentul chinonicului, un scurt program de cântece religioase.

Pentru întreaga activitate pastoral-misionară, preoţii parohi Dănuţ Bratosin din Hăulişca şi Ioan Cîrneleagă din Coza au primit rangul de iconom stavrofor.

Comentarii Facebook


Știri recente