Sâmbăta morţilor: Să ne pomenim moşii şi strămoşii cu nădejdea Învierii

Pomenirea morţilor

Biserica Ortodoxă se află astăzi în ziua de pomenire a celor trecuţi în veşnicie, ziua „moşilor de toamnă”, aşa cum mai este numită în popor. În acestă zi trebuie să ne rugăm pentru cei adormiţi în Domnul, să îi pomenim cu nădejdea Învierii şi a dobândirii vieţii veşnice.

Comunitatea eclesială şi-a manifestat întotdeauna grija faţă de cei care au plecat în veşnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morţilor, rânduind cântări speciale în amintirea acestora. Dar, în special, sâmbăta dinaintea Înfricoşătoarei Judecăţi, Sâmbăta Rusaliilor şi prima sâmbătă a lunii noiembrie sunt rânduite pentru pomenirea moşilor şi strămoşilor noştri cei din veac adormiţi, zile care poartă denumirea de moşii de iarnămoşii de vară şi moşii de toamnă.

Încă din vremea Sfinţilor Apostoli, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Gură de Aur, se ţineau zile de pomenire a strămoşilor adormiţi în speranţa fericirii veşnice. Astfel de zile pot fi identificate în jurul secolului al VI-lea, când s-a făcut fixarea definitivă a pericopelor biblice citite în cursul anului bisericesc.

Despre obiceiul de a face rugăciuni de mijlocire pentru cei morţi găsim menţionări la Sfinţii Părinţi şi Scriitori bisericeşti din secolul al II-lea, la Sfântul Ignatie al Antiohiei, Tertulian, Sfântul Ciprian al Cartaginei, apoi începând cu secolul al IV-lea mărturiile devin numeroase, dintre cei mai importanţi Sfinţi Părinţi putem menţiona pe Sfântul Ioan Gură de Aur.

Ierarhul antiohian îl defineşte pe om drept „împrumut cu dobândă vremelnică a vieţii: datorie fără amânare a morţii” îi arată efemeritatea, căci el este „astăzi în bogăţie, mâine în mormânt. Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt. Astăzi în multe avuţii, iar mâine în coşciug. Astăzi cu cei ce-l linguşesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este”, şi îndeamnă la purtare de grijă pentru folosul celor care au răposat:

Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii şi prinoase, căci aceasta le aduce uşurare, mare câştig şi folos. Într-adevăr, nu s-au legiuit acestea în zadar şi la întâmplare şi nici n-au fost predate Bisericii lui Dumnezeu fără rost de preaînţelepţii ucenici ai Domnului, ca preotul să facă pomenire la înfricoşătoarele Taine de cei în credinţă adormiţi.

Biserica a hotărât să se facă pomenirea celor plecaţi din lumea aceasta, mijlocind pentru odihna şi pentru iertarea păcatelor lor. Pomenirea celor care nu mai sunt printre noi este o dovadă de iubire nemărginită, care trece prăpastia morţii.

Pomenirea, un lucru folositor şi plăcut lui Dumnezeu

În această zi se oficiază Sfânta Liturghie, unde sunt pomeniţi cei adormiţi, fapt pe care Sfântul Grigorie de Nyssa îl numeşte „folositor şi plăcut lui Dumnezeu”, iar Sfântul Simeon al Tesalonicului spune în privinţa aceasta.

„Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiţi, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare şi unire cu Dumnezeu ca acesta. Deoarece însuşi Sângele Domnului este cel care prin această jertfă se varsă pentru noi, netrebnicii”.

După dumnezeiasca Liturghie se oficiază Slujba Parastasului cu unele rugăciuni speciale. Slujbele de pomenire a celor adormiţi poartă numele de „parastas”, cuvânt de provenienţă greacă, care înseamnă „înfăţişare înaintea cuiva”, „mijlocire”, deci, prin acest serviciu religios se mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru cei morţi. Cu acest prilej se aduc la biserică prinoase (colivă, vin, colaci) care, după ce sunt binecuvântate, se împart pentru sufletele adormiţilor noştri.

Comentarii Facebook


Știri recente