Spitalul Marie Curie | Maraton pentru dotarea cu două uși automatizate a Secției de Terapie Intensivă – salonul noilor născuți

Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a organizat sâmbătă, 7 octombrie 2017, prima ediție a maratonului Run 4 You. Pe lângă invitația de a face mișcare, evenimentul a avut și un scop caritabil. Cei prezenți au putut dona bani pentru automatizarea a două uși de la Secția de Terapie Intensivă, salonul bebelușilor, a Spitalului Marie Curie.

La maratonul ce a avut loc în Parcul Alexandru Ioan Cuza din Capitală au participat peste 50 de persoane. Printre acestea s-au numărat doctorul Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de terapie intensivă de la Spitalul Marie Curie, şi soţia sa. Medicul Cîrstoveanu a alergat la categoria 6 km şi soţia sa la categoria cursa populară de 3 km.

Într-un interviu acordat voluntarilor paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, medicul Cîrstoveanu a declarat că micii pacienți au nevoie de iubirea si devotamentul tuturor.

În calitate de medic sunt foarte multe lucruri de spus. În primul rând este vorba despre schimbarea de atitudine și ceea ce facem noi. Copiii au nevoie de iubirea și devotamentul nostru, dincolo de ceea ce spunem și de nemulțumirile noastre din fiecare zi. Au nevoie de dragostea nostră părintească, a declarat doctorul Cîrstoveanu.

La rândul său, Laurenția Baciu, medic specialist medicină de urgență, a precizat faptul că încearcă să se implice în acțiunile care pot ajuta oameni.

Încerc să particip la orice acțiune care este în folosul oamenilor. Îmi doresc să ajut foarte mult copiii, oamenii care au probleme. Această acțiune va ajuta acei copii de la Spitalul Marie Curie și mă bucur că am putut să fiu de folos, a spus Laurenția Baciu.

La cros au alergat și elevi de la Școala Generală din localitatea Brănești. Acestora li s-au alăturat 20 copii de la Centrul de zi Sfântul Nicolae din București.

Elevii de la școala din Brănești au venit însoțiți de profesorul de religie, Sabina Steropoaie. Aceasta a specificat că inițiativa participării a venit din partea elevilor.

Dorința a fost mare din partea elevilor mei când au auzit despre ce este vorba. Noi suntem interesați să venim în ajutorul celor dragi. La orele de religie învățăm că trebuie să avem grijă de semenii noștri și este de datoria noastră să punem în practica ceea ce am învățat, a evidențiat Sabina Steropoaie.

Cei prezenți la manifestare au primit medalii, cupe și premii pentru participare. Ocupantul locului trei a fost Relu Boraciu, ofițer activ în cadrul Forțelor Aeriene Române. După acordarea medaliei, acesta a declarat că acțiunea organizată de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului a fost una lăudabilă.

Potrivit lui Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, secția de terapie intensivă de la Spitalul Marie Curie a fost vizitată de curând de echipa de voluntari. Doctorul Cătălin Cîrstoveanu, care este și medic voluntar în cadrul campaniei Sănătate pentru sate, s-a implicat foarte mult în ajutorarea copiilor de la secția de terapie intensivă.

La final, Părintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru, inițiatorul și coordonatorul campaniilor sociale de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a evidențiat faptul că maratonul organizat a fost unul al bucuriei.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a avut loc acest maraton al bucurie, pentru ca însăși participanții au venit cu bucurie. Fondurile strânse vor merge să aline suferința copiilor de la Spitalul Marie Curie, a spus Părintele Ciprian Grădinaru.

Copiii participanți la cros au beneficiat de o vizită gratuită la Muzeul Aviației. Aici, ei au primit premii în dulciuri și medalii pentru gestul lor generos. De asemenea, aceștia au primit și o masă caldă.

Comentarii Facebook


Știri recente