Rugăciuni pentru România la preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene

Membrii reprezentanței Patriarhiei Române pe lângă Uniunea Europeană se roagă pentru înțelepciunea și pacea tuturor celor care vor coordona președinția Consiliului Uniunii Europene în 2019.

Într-o postare pe Twitter ei au cerut lui Dumnezeu să le insufle în inimi cele bune ca prin îndeplinirea cu credință a îndatoririlor lor să ne trăim viețile cu pace și liniște în Europa noastră iubită.

Anul 2019 a poziționat România în atenția presei internaționale deoarece țara noastră a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene, președinție pe care o va deține jumătate de an.
În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, România va exercita primul său mandat la Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Reprezentanța Patriarhiei Române pe lângă instituțiile Uniunii Europene

Reprezentanța Patriarhiei Române a fost înființată în 2005 și a devenit operațională în 2007.

Obiectivele principale ale reprezentanței sunt:

– să monitorizeze politicile și activitățile instituțiilor europene în domenii de interes deosebit pentru Biserica Ortodoxă Română politici sociale, educaționale, de mediu, drepturile omului, bioetică etc);

– să informeze Biserica Ortodoxă Română și cetățenii cu privire la activitățile, politicile și proiectele UE;

– să asigure o comunicare eficientă, precum și promovarea și dezvoltarea dialogului dintre Biserica noastră și instituțiile europene;

– să aducă o contribuție deosebită la construcția europeană.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, este președintele reprezentanței, iar vice președinte este Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale.

Pr. Sorin Șelaru este directorul instituției, iar pr. George Vâlcu îndeplinește funcția de secretar.

Foto credit: Radio România Actualități

Comentarii Facebook


Știri recente