Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este, poate, cea mai cunoscută creație a acestui mare monah și scriitor, dar Și una dintre cele mai importante rugăciuni ale Postului Mare.

Se rostește în cadrul slujbelor începând cu miercurea din săptămâna lăsatului sec de brânză și până la Denia din Sfânta și Marea Vineri.

„Cea mai folosită rugăciune în timpul postului este rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Este o rugăciune cunoscută, profundă și aș spune atotcuprinzătoare în sensul că Postul Mare e timp de pocăință, de nevoință, de înmulțire a rugăciunii, de înmulțire a nevoinței, de înmulțire a faptelor bune. Încercăm cu ajutorul acestora să conlucrăm cu harul Duhului Sfânt și să ne eliberăm, să ne exorcizăm din tot răul din noi”, a explicat pentru TRINITAS TV ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

În scurta rugăciune a Sfântului Efrem pot fi distinse totuși trei părți. Articulându-și cererile în perechi de termeni opuși, ea sugerează un scop unitar.

Atunci când rostesc rugăciunea Sfântului Efrem Sirul credincioșii se închină până la pământ, metania fiind semnul pocăinței și al ridicării din păcat.

Comentarii Facebook


Știri recente