Rugăciune şi filantropice la Parohia „Sf. Haralambie” din Galaţi

Catapeteasma Bisericii Sfântul Haralambie din Galaţi a fost sfinţită miercuri, 10 februarie 2016, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în ziua hramului lăcaşului de cult.

Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată, în cadrul lăcaşului de cult, de un sobor de preoţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, a membrilor Consiliului şi Comitetului parohial şi a numeroşi credincioşi din parohie şi din întregul municipiu, informează pr. Gabriel Molocea, Consilier Mass Media al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

În cadrul slujbei, Chiriarhul Dunării de Jos a sfinţit catapeteasma care a trecut printr-un amplu proces de restaurare.

La final a fost oficiată slujba parastasului pentru ctitorii trecuţi la Domnul.

Cu prilejul hramului, cei 80 de beneficiari ai Căminului de vârstnici de pe strada Războieni din Galaţi au primit o masă caldă, iar pentru persoanele defavorizate din cadrul parohiei au fost pregătite 300 de pachete cu alimente.

„În cadrul programelor filantropice îndreptate către persoanele singure şi familiile nevoiaşe, cei 80 de beneficiari ai Căminului de Bătrâni de pe strada Războieni s-au bucurat la masa dragostei de ospitalitatea Sfântului Haralambie. Pentru familiile şi persoanele care se confruntă cu probleme financiare şi materiale, parohia a pregătit peste 300 de pachete cu alimente”, a precizat părintele Gabriel Molocea.

***

Ridicat între 1 mai şi 1 decembrie 1848, în doar şapte luni, locaşul de cult a fost sfinţit în 20 decembrie 1848. Zidirea bisericii a fost posibilă datorită dragostei de Dumnezeu a opt negustori din Galaţi, între care şi Ilinca Lucacis, care a donat terenul. Iniţial, aici a fost construită o bolniţă, unde erau aduşi şi trataţi bolnavii de holeră. La temelia acestui sfânt locaş se află trupurile acelor suferinzi, dar şi ale celor care erau înmormântaţi aici, fiindcă potrivit documentelor din arhivă, aici a fost un cimitir. La mijlocul secolului al XIX-lea, această zonă – acum în preajma Pieţei Centrale – era situată la marginea târgului Galaţi. Datorită stării avansate de degradare, cu binecuvântarea Înaltpreasfnţitului Părinte Arhiepiscop Casian, începând cu anul 1998, biserica a intrat într-un amplu proces de reconsolidare şi restaurare. În prezent, locaşul de cult este pregătit pentru pictura de la interior, iar catapeteasma a fost restaurată şi adusă la frumuseţea de odinioară.

Comentarii Facebook


Știri recente