Rugăciune și compasiune pentru militarii români victime ale unui accident

Am aflat cu durere de moartea tragică, într-un accident rutier, a trei militari români, plutonierul-major Mihai Ionuț Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană și caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader, precum și de rănirea a nouă colegi ai acestora, la întoarcerea dintr-o misiune.

În aceste momente grele, ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor trei tineri ostași și pentru însănătoșirea grabnică a celor răniţi, dintre care câţiva se află în stare gravă.

Adresăm un mesaj de condoleanţe şi consolare familiilor celor trei militari români decedați, colegilor, rudelor, prietenilor și tuturor celor care i-au cunoscut şi preţuit.

Veşnica lor pomenire din neam în neam!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Pexels

Comentarii Facebook


Știri recente