Rugăciune pentru Regele Mihai la 40 zile de la trecerea sa la Domnul. Ceremonialul religios a fost oficiat la Curtea de Argeş de IPS Calinic

Regele Mihai a fost comemorat sâmbătă la Curtea de Argeş printr-o slujbă de pomenire, la împlinirea a 40 zile de la trecerea sa la cele veşnice. Ceremonia religioasă a fost oficiată de IPS Calinic, în prezenţa membrilor Casei Regale, în vechea Catedrala Arhiepiscopală.

Printre sutele de participanţi s-au numărat atât localnici, cât și oameni veniți din alte zone ale țării, mulți dintre ei purtând drapele cu stema Casei Regale a României sau portrete ale regelui Mihai I, potrivit Radio Trinitas.

În cuvântul rostit, Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului a prezentat trăsături definitorii pentru personalitatea Regelui Mihai I.

‘Noi, românii, avem o mare mulţumire în suflet că Regele Mihai i-a întrecut pe ceilalţi regi în răbdarea dumnezeiască pe care a încercat-o timp de 70 ani. Regele Mihai este regele simbol nu numai al răbdării, ci şi al speranţei’, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

După încheierea slujbei, a fost rostită o rugăciune la mormântul regelui Mihai I, aflat în pridvorul noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale. Momentul a fost unul privat, în interiorul catedralei având acces doar Familia Regală.

După  retragerea membrilor Familiei Regale, toți cei prezenți au avut posibilitatea să se reculeagă la mormântul Regelui Mihai I.

Ultimul rege al României a murit în 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia, la vârsta de 96 de ani. Pe 16 decembrie 2017 a fost înmormântat în Necropola Regală a noii Catedrale Arhiepiscopale de la Curtea de Argeș.

Foto Credit: Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

Comentarii Facebook


Știri recente