Rostul Bisericii este de a-L găsi pe Dumnezeu în interiorul ei – Episcopul Varlaam Ploieşteanul la resfinţirea Bisericii Popa Soare

„Rostul Bisericii este de a-L găsi pe Dumnezeu în interiorul ei şi trebuie să fie frumoasă cum este această biserică pentru că atunci când dorim să-L căutăm pe Dumnezeu, ca şi atunci când dorim să căutăm un om, Îl căutăm la El acasă”, a spus duminică Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul la resfinţirea Bisericii Parohiei Popa Soare din Capitală.

Evenimentul a avut loc la 273 de ani de la zidirea şi târnosirea lăcaşului de cult, în data de 15 septembrie 1745.

În omilia rostită, Episcopul vicar patriarhal a subliniat că Biserica este „poartă a Cerului şi Scara lui Iacob pe care nu numai că coboară îngerii lui Dumnezeu la noi, dar pe care avem şi noi şansa să urcăm pe ea spre Dumnezeu”.

Totodată, „Biserica este spitalul unde ne vindecăm de rănile păcatului, unde ne lepădăm de faptele întunericului şi ne străduim să ne îmbrăcăm în Hristos şi în faptele luminii”, potrivit Preasfinţiei Sale.

Ierarhul a adresat mulţumiri tuturor celor care au făcut posibilă restaurarea lăcaşului de cult: „Toţi cei care s-au ostenit ca această biserică să fie restaurată merită în această zi nu numai binecuvântarea lui Dumnezeu şi răsplata Lui, ci şi aprecierea şi lauda oamenilor pentru că orice strădanie făcută pentru Biserică se răsfrânge asupra comunităţii”.

Preasfinţitul Părinte Varlaam a mai evidenţiat că Biserica se adresează inclusiv generaţiilor viitoare.

„Biserica este locaşul sau laboratorul în care o comunitate este chemată să se sfinţească şi sunt absolut convins că pe parcursul existenţei istorice de până acum a acestei Biserici mulţi fii ai acestei parohii şi-au sfinţit viaţa şi mulţi dintre ei se află în rândurile Bisericii triumfătoare”.

„Dorim ca ea să fie în aceeaşi măsură laborator de sfinţire a vieţii noastre şi pentru generaţia noastră şi cele viitoare”, a spus Preasfinţia Sa.

La final, cei care au sprijinit lucrările de restaurare a lăcaşului de cult au primit diplome de vrednicie.

Foto Credit: Luigi Ivanciu / Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente