Costică Acsinte, fotograf în România primei jumătăți a veacului trecut, ar fi rămas, probabil, în lunga listă a creatorilor transformați de istorie în mari anonimi dacă n-ar fi existat Cezar Mario Popescu. Împătimit de fotografie și de istoria fotografică, acesta a salvat de pe fragilele plăcuțe fotografice imaginile surprinse de Costică Acsinte. Și le-a redat gratis răsfățului public. Până acum, vreo 7.000. Câteva dintre ele pot fi vizionate în galeria foto a acestui articol.
Sfârșitul anilor ’20 ai secolului trecut. Slobozia, județul Ialomița. Tânărul Constantin Axinte își deschide atelier foto. Numele de pozar: Costică Acsinte. Și în război fusese fotograf, oficial, la cerere. Prin fața ochilor i-au trecut sute de cadre: soldați, câmpuri de luptă, arme de tot felul, răniți, explozii și cine mai știe ce alte grozăvii. Acasă, în târgul Sloboziei, și-a reluat îndeletnicirea. Cu atelier pe ulița mare, cu ustensile bune și cu sfaturile unui fotograf bucureștean consacrat, cu care se afla în permanent contact – așa a pornit la drum. Și drumul l-a dus, pe bicicletă, prin sate sărace dimprejurul Sloboziei, pe unde-a înveșnicit, pe cartonul fotografic, chipul României timpului său: oameni munciți, fețe asprite de griji, figuri înlemnite de solemnitatea clipei, femei frumoase, copii năstrușnici, țărani încurcați de straiul țeapăn de sărbătoare. Apoi, drumul l-a purtat prin târguri și iarmaroace, prin ogrăzi și curți de boiernași de țară, prin case de intelectuali ori de orășeni înstăriți, prin spitale și ateliere muncitorești, prin locuri de scăldat și prin grădini, pe aerodrom sau în port. A fotografiat doamne grațioase și domni scrobiți, copii bucălați, soldați ruși și români, prizonieri de război, familii, grupuri de muncitori ori de țărani. Desenând, cu lumină, viața cu toate ale ei.
Când nu era pe drum, lumea asta pestriță îl găsea în atelier. Ca un scenarist iscusit, îndată încropea un decor pe potriva personajelor. Iar oamenii plecau zâmbind, ținând în mână dovada că au fost personaje. Cu o pecete de profesionist pe verso: ștampila „Foto Splendid Costică Acsinte”.
***
În 1960, după patru decenii în care-a trăit doar pentru-a fotografia, Costică Acsinte (1897- 1984) se pensionează. În scurtă vreme, celebrul său atelier este demolat. Își duce bătrânețile în casa sa, din Slobozia, până în 1984, când părăsește, dar nu cu totul, lumea aceasta. Ochiul lui a rămas pe veci imprimat pe miile de clișee de sticlă, în care, neobosit, a arhivat viața.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
